Nebuni pentru Hristos vs nebuni împotriva lui Hristos


Sfântul Apostol Pavel se adresează Bisericii din Corint cu cuvintele „noi suntem nebuni pentru Hristos…” (1 Corinteni 4:10).

Astăzi suntem nebuni pentru Hristos sau nebuni împotriva lui Hristos?

Dacă dorești să-ți rezolvi o anumită problemă și asta depinde și de poziția unei persoane, care se află într-o anumită poziție în societate, cu siguranță îți vei programa o audiență la acea persoană. Dar oare în timpul audienței vorbești numai tu și apoi pleci? Cu siguranță că nu, ci vei aștepta să ți se acorde un răspuns: fie că este o soluție la problema pe care o aduci în discuție, fie că nu există, fie trebuie să aștepți până în momentul soluționării.

Dacă așa facem și e normal să facem în raport cu o persoană… oare așa facem în raport cu Hristos, Dumnezeul nostru?

Realitatea este alta… că nu suntem nebuni pentru Hristos ci nebuni împotriva lui Hristos! Dacă am fugi după ce vorbim cu o persoană fără să așteptăm răspuns în cadrul unei audiențe, cu siguranță am fi fost catalogați ca nebuni… dar de ce cu Isus Hristos ne permitem o astfel de atitudine? Și tot noi ne plângem că nu se rezolvă problemele…

De obicei, în rugăciune ne prezentăm problemele fără a-l lăsa pe Hristos să ne vorbească prin Duhul Sfânt… Rugăciunea nu este un monolog, ci trebuie să fie o convorbire directă cu Dumnezeu! De aceea, să-L lăsăm să ne spună soluțiile, să ne dea răspunsul! Poate fi un simplu gând, poate fi o idee nouă, poate fi o șoaptă abia identificabilă, care cu greu o poți distinge de celeltalte gânduri care îți tulbură mintea! Important este să-l lăsăm pe Dumnezeu să ne vorbească, asta însemnând să fii nebun pentru Hristos! În cazul în care vorbești doar tu, ești nebun împotriva lui Hristos!

De fapt, aici e cheia relației personale cu Dumnezeu, a sta de vorbă cu Dumnezeu, și aceasta implică timp, entuziasm, pasiune, liniște… chiar dacă în ochii oamenilor pari nebun, da! Ești nebun pentru Hristos!

Dar… astăzi comunitățile abundă de nebuni împotriva lui Hristos, aceștia sunt vizibili prin bârfă, critcă nejustificată și neargumentată, aceștia știind doar să reacționeze și nu să acționeze când aud de anumite probleme…

Nașterea din nou produce nebuni pentru Hristos și nu împotriva lui Hristos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s