Copilul – exemplul demn de urmat

Ne alegem în viață persoane pe care le considerăm modele demne de urmat. De obicei ne orientăm privirea spre persoane influente și de succes! Și cu o anumită invidie spunem în noi înșine: „Mi-aș dori să fiu ca el”. Totuși Isus Hristos răstoarnă criteriile noastre de-a alege modele în viață prin îndreptarea atenției asupra unui copil: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor”. (Matei 18:3)
În contextul în care ucenicii se băteau pentru locul dintâi în Împărăția cerurilor Isus le dă o pildă care îi face să roșească și totodată îi șochează: Isus a pus în mijlocul lor un copilaș! Cât de asemănător poate fi contextul acela cu ceea ce se întâmplă în perioada contemporană în bisericile evanghelice… Numai că astăzi „ucenicii” lui Hristos nu s-au rezumat doar la o discuție ci au mers mai departe, pe baza multor strategii politico-bisericești au ajuns în poziții privilegiate de conducere în comunitățile creștine evanghelice, unii având impresia că vor conduce veșnic! Nu e nouă această dorință, ci e chiar desprinsă din lumea îngerilor, când îngerul de o frumusețe deosebită, pe nume Lucifer, s-a îngâmfat având o cădere groaznică în pozița de Diavol (vezi Ezechiel 28:13,15,17)!

Andy - nepotelul meu

Totuși valorile Împărăției lui Dumnezeu sunt în opoziție cu valorile societății contemporane și cu pornirile firești ale „creștinilor”! Poziția onorabilă în Împărăția lui Dumnezeu este dată de o întoarcere ca un copilaș la Dumnezeu.

Când privești la un copilaș întotdeauna vei citi în ochii lui sinceritate. Chiar și atunci când a greșit, a făcut o trăsnaie, observi vinovăția pe fața lui și cu mâinile la ochi parcă îți spune că îi pare rău! Sinceritatea aceasta copilărească trebuie să fie prezentă în acțiunea de pocăință a omului. Atunci când îți mărturisești păcatele lui Dumnezeu trebuie s-o faci cu o inimă sinceră! Dacă nu există sinceritate în rugăciunea de mărturisire a păcatelor atunci nu există pocăință!

Când privești la un copilaș întotdeauna vei vedea în atitudinea lui dependență. Dependența copilului de părinți este în natura acestuia, pentru că nu poate exista „copil independent”! Această dependență trebuie să existe în viața unui ucenic al lui Hristos față de Dumnezeu. Copilul face multe lucruri pe care le vede la părinți, mănâncă precum mănâncă părinții, încearcă să ajute la treabă precum îi vede pe părinți făcând. Noi, în calitate de ucenici ai lui Hristos, trebuie să fim într-o dependență continuă față de Dumnezeu și astfel să privim la viața lui Isus Hristos și la adevărurile expuse în Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu, și să le aducem în practică în viața cotidiană. Să fim într-o așa dependență încât să putem spune ca apostolul Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine!”

Când privești la un copilaș întotdeauna vei înțelege ce înseamnă împăcarea. Nu vei găsi un copil care să se fi certat cu un altul și să nu se mai joace cu acesta luni întregi, pe când noi „cei mari” dacă ne certăm cu o anumită persoană nu vrem să mai vedem acea persoană în fața ochilor toată viața. Un copil care s-a ceartat în următorul moment uită conflictul și se joacă din nou cu celălalt copil. Noi, în calitate de ucenici ai lui Hristos, trebuie să învățăm de la copilași ce înseamnă împăcarea.

În aceste aspecte ale vieții chiar că trebuie să fim ca niște copilași!

P.S.: 1. Cred că cea mai dinamică exemplificare a articolului printr-o imagine este o fotografie cu nepoțelul meu. Sincer, mi-a fost greu să aleg una, pentru că are prea multe care se potrivesc cu subiectul.

2. Articolul răspunde provocării săptămânii de pe Blogosfera creștină!

Să se arate în TINE lucrările lui Dumnezeu!

Când ajungem să înfruntăm o situație dificilă deseori în gândirea noastră apar întrebări de genul: „Doamne ce-am făcut?”, „De ce iar mă pedepsești?”, „Oare iar te-am supărat cu ceva?”… sau dacă unei persoane pe care o cunoaștem i se întâmplă ceva rău începem să ne mirăm: „Vaiii… Dar oare cu ce l-a supărat pe Dumnezeu?”, „Trebuie să fi făcut ceva că altfel nu-l pedepsea Dumnezeu!” O astfel de gândire aveau și ucenicii Domnului Isus… iar Mântuitorul folosește suferința unui om pentru a aduce o corecție în gândirea ucenicilor! În dreptul orbului din naștere (întâmplare expusă în Ioan 9:1-12) Isus, în calitate de Dumnezeu Atotștiutor afirmă: „n-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lurările lui Dumnezeu”.

Te-ai gândit până acum că suferința ta este îngăduită de Dumnezeu pentru a se arăta lucrările Lui? În situația dificilă prin care treci Dumnezeu dorește să se proslăvească! Cu această perspectivă fața ta se va lumina, zâmbetul îți va însenina fața și pacea va învălui ființa ta. Ce onoare, să fii ales de Dumnezeu pentru ca El prin viața ta să-și arate lucrările Sale!

NU va fi ușor în contextul zilelor noastre să-ți păstrezi această perspectivă…  vor fi creștini ce se pretind ucenici ai lui Isus, dar n-au stat în studirea Cuvântului ci au rămas la servirea laptelui duhovnicesc care vor afirma că ai păcătuit sau că părinții tăi sunt de vină! Vor fi oameni religioși, precum fariseii din perioada în care Isus pășea pe pământ, care te vor supune la tot felul de întrebări, te vor interoga până vei ajunge să adopți gândirea defectuoasă a lor! Chiar credeți că nu există astăzi farisei? Îi găsiți chiar lângă voi, unii ocupă chiar o poziție de conducere! L-am auzit pe un pastor afirmând: „Tu nu ai nimic din Dumnezeu!” exact cum i-au spus fariseii orbului din naștere vindecat de Isus: „Tu ești născut cu totul în păcat … și vrei să ne înveți pe noi?”. Oare o astfel de afirmație poate exista în gura unui om al lui Dumnezeu? Chiar și celui mai mare bețivan și celui mai mare infractor condamnat pe viață, nu-i poți spune că n-are nimic din Dumnezeu, pentru că dacă n-ar avea NIMIC din Dumnezeu n-ar exista! De asemenea, vor fi momente poate chiar când și părinții nu vor putea să-ți ia apărarea din frica de-a ajunge în anumite situații neplăcute, create tot de oamenii religioși… Sau pur și simplu pentru că au trecut în bucuria cerului!

În ciuda tuturor acestor lucruri… nu renunța nici un moment la perspectiva lui Isus Hristos: „Să se arate în TINE lucrările lui Dumnezeu!”

Tiranii harului

Există o discrepanță uluitoare între imaginea biblică a manifestării harului lui Dumnezeu și modul în care creștinii din perioada contemporană trăiesc în harul lui Dumnezeu.

Privind la versetul 14 din Ioan 1: „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” vom realiza cât de profund este Cuvântul lui Dumnezeu și cât de departe ne aflăm de Adevărul Biblic în trăirea de zi cu zi…

Cel care a adus harul lui Dumnezeu în lume este Isus Hristos, o dată cu întruparea Lui debutând epoca harului! Totuși oamenii nu înțeleg și nu acceptă harul lui Dumnezeu pentru că l-am exclus pe Isus Hristos din perspectiva noastră. Vom experimenta harul și vom înțelege adevărul doar atunci când Isus Hristos este implicat în viața noastră.

De multe ori ne batem cu pumnul în piept că avem călăuzire… Dar oare în călăuzirea noastră are implicații Hristos sau această călăuzire are la bază o fire coruptă de păcat și o gândire bazată pe egoism? Cât timp Hristos nu face parte din perspectiva noastră putem fi siguri că acea călăuzire este total greșită.

Ne lăudăm cu importante relații de frățietate… Dar oare în relațiile cu cei care interacționăm zilnic este implicat Hristos sau acestea au la bază interese sociale meschine? Cât timp Hristos nu e parte a relațiilor noastre cu cei din jur  putem fi siguri că acele relații vor fi temporare și poate chiar cu consecințe dureroase.

Liderii religioși se implică în numeroase probleme ale creștinilor… Dar oare au descoperire prin Hristos asupra acelei probleme specifice și urmează modelul lui Hristos în soluționarea problemei sau sunt conduși de curiozitate, interogând și amenințând spre a soluționa problemele? Cât timp n-au autoritate prin Hristos liderii evanghelici nu vor avea nici o contribuție pozitivă în viața oamenilor ci mai degrabă vor fi uneltele Diavolului.

Având în vedere contextul versetului de mai sus cei care privesc slava lui Hristos:

1. Realizează că au fost făcuți prin Isus Hristos v. 3 din Ioan 1

2. Conștientizează că au viață prin Isus Hristos – viață fizică și spirituală v. 4

3. Au perspectiva biruinței asupra păcatului și lucrării Diavolului v. 5

4. Au responsabilitatea de a fi martori ai lui Isus Hristos v. 7

5. Sunt născuți din Dumnezeu v. 13

Doar acei care privesc slava lui Hristos sunt copii ai lui Dumnezeu și umblă în harul lui Dumnezeu! Dar… există atât de mulți tirani ai harului lui Dumnezeu, care și-au luat eticheta de „pocăit” și poate chiar ocupă o poziție de conducere în vreo comunitate de creștini și care se raportează precum ei ar fi absolutul.

Tiranii harului încearcă să-și impună voința în orice împrejurare uitând că de fapt convingerea unei persoane este lucrarea Duhului Sfânt!

Tiranii harului asupresc pe cei din jur și nu încercă să le înțeleagă cu adevărat nevoile, sentimentele și emoțiile…

Prea mulți „pocăiți” terorizează pe alții prin modul lor de a fi, aceasta fiind o consecință a scoaterii din perspectiva lor pe Isus Hristos, pentru că de fapt nu sunt născuți din Dumnezeu.