CITESC: Sinele și păcatul

„Dacă suntem cu adevărat eliberați de ciuma egoismului, nu ar trebui să ne placă nedreptatea; nu ar trebui să ne susținem drepturile; nu ar trebui să manifestăm nici un fel de îngăduință față de sine, nici să prețuim vreun duh de nemulțumire. Nu ar trebui să jubilăm atunci când suntem lăudați, nici să fim descurajați atunci când suntem judecați. Nu ar trebui să ne așezăm pe cel mai bun scaun în mașină sau tren. […] A fi salvat  de lepra păcatului înseamnă, deci, a fi salvat de lepra eului, și dacă nu suntem salvați de eu, cu siguranță că nu suntem salvați de păcat.”

„Dragostea de sine și dorința noastră de a fi fericiți este naturală și inocentă atunci când este ținută între limitele normale pentru că nu este natural ca un om să își urască propriul trup. Atunci când acest principiu depășește limitele corespunzătoare devine egoism.”

„Sufletul, în manifestarea sentimentelor sale, trebuie să aibă un centru al dragostei pe undeva. Acel obiect central deține sentimentele inimii, oricare ar fi caracterul său. Centrul iubirii omului trebuie să fie în el însuși, în alte creaturi sau în Dumnezeu. El îi poate iubi pe toți, dar nu poate iubi mai mult de o ființă în mod absolut. Dacă această dragoste se centrează pe sine, dacă eul este centrul gândirii, simțirii, voinței și acțiunii omului, acesta este, bineînțeles, o ființă egoistă și nu poate fi o ființă sfântă, pentru că sfințenia este antonimul egoismului. Dragostea pură nu este nemăsurată; deci, există strict o măsură de dragoste, atât cât obiectul are dreptul să aibă.”

„Dragostea de sine este, prin urmare, dușmanul de moarte al dragostei de Dumnezeu. Nimeni nu poate contesta dreptul Lui de a fi iubit în mod absolut de noi, în El Însuși și pentru ceea ce este El.”

Pedepse radicale pentru înșelăciune

Citind Biblia mi-a atras atenția în mod deosebit două pedepse radicale rânduite de Dumnezeu pentru înșelăciune. Una dintre ele are în vedere înșelăciunea aproapelui, iar una vizează relația omului cu Dumnezeu.

În Geneza 21:14 scrie: „Dar dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar și de la altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorât.”

Iar în Geneza 22:20 scrie: „Cine aduce jertfe altor dumnezei decât Domnului singur, să fie nimicit cu desăvârșire.”

Deși aceste două pedepse sunt exprimate în contextul vechiului legământ, a prezentării Legii prin Moise, totuși este foarte înțelept să ne întrebăm: „Dumnezeu și-a schimbat perspectiva asupra acestor lucruri?”

Observ o hotărâre vehementă din partea lui Dumnezeu în exprimarea celor două pedepse și cred că această hotărâre este veșnică, pentru că avem un Dumnezeu neschimbat!

Dar oare câți lucrează astăzi cu răutate împotriva aproapelui? Câți sunt care acționează cu viclenie împotriva celor din jurul lor, și chiar împotriva fraților? Câți sunt astăzi care omoară cu vorba pe cei din jur: jignindu-i, ocărându-i, bârfindu-i, pizmuind, etc.? Păcatul în acest sens se conturează în dimensiuni înspăimântătoare!

Iar apoi societatea de astăzi mustește de dumnezei străini, care sunt în „n” forme și în fața cărora oamenii se închină acordând mult mai mult timp decât Dumnezeului adevărat! Mulți investesc timpul lor, entuziasmul lor, vlaga lor, vitalitatea vieții în activități ce n-au legătură cu cerul! Și astfel dau tot ce au mai bun dumnezeilor străini, uitând de Dumnezeul adevărat…

Suntem în harul lui Dumnezeu, dar oare în trăirea noastră n-am uitat dreptatea Celui ce este veșnic Sfânt!?!

CITESC: Idolul „eu”

„Acest idol plin de ură va petrece ani buni uneltind să scape din mâna lui Dumnezeu. Nu în ascultarea discursurilor lui, ci în expunerea idolului la o distrugere totală vom găsi adevărata noastră bogăție și plăcere, pentru că bijuterii de o valoare neprețuită îi așteaptă pe cei care au învățat secretul de a-și pierde viața de dragul lui Hristos pentru a o regăsi.”

„Oamenii plini de ei, egocentriști, neatinși, nezdrobiți, nu sunt de mare folos; ei „stau singuri”, trăind vieți izolate din cauza indiferenței egoiste manifestată față de ceilalți, dar nu și față de ei înșiși. Ei protestează în fața providenței lui Dumnezeu deoarece sinele este deranjat în confortul lui; se simt foarte ușor jigniți și sunt greu de împăcat deoarece stima față de propriul eu le-a fost afectată; ei însetează și beau cu nerăbdare din flatările și laudele oamenilor deoarece ele încurajează dragostea de sine. Sunt mândri și egoiști, pentru că le place să se închine la altarul sinelui; nu doresc să dea bani sau timp pentru lucrarea lui Dumnezeu în lume pentru că vor să folosească timpul pentru propriul interes, iar averea pentru satisfacerea proprie. Pedeapsa inevitabilă a unei astfel de vieți este că, dându-se înapoi din fața morții față de sine, ei mor în sine pentru că trebuie să existe o pierdere totală a sinelui fie în Dumnezeu și pentru El, fie fără El.”

„Sinele este esența personalității. Există trei elemente componente ale personalității umane – gândire, simțire, voință. Toate aceste elemente ale sinelui nostru au fost deformate și alterate de Căderea noastră.”

„Nu ne putem baza pe gândire. Ea înlocuiește întunericul cu lumina și invers. Și-a pierdut capacitatea normală de a evalua lucrurile, și este setată pe a câștiga lumea, spre pierzarea sufletului.”

„Sentimentele sunt stricate, căutând mai degrabă lucrurile de jos decât pe cele de sus. Lujerii lor sunt îndreptați spre pământ, nu spre cer. Iubesc lumea și o preferă în defavoarea dragostei Tatălui.”

„Voința și-a pierdut puterea regală. Este puternică atunci când ar trebui să fie slabă și este slabă atunci când ar trebui să fie tare. Spune „nu” atunci când ar trebui să spună „da”; și „da” când ar trebui să spună „nu”.”

„Egoistul este o ființă demnă de milă. Întregul prim-plan al tabloului său este dominat de o figură sinistră, SINELE. EUL este prezent peste tot.”

„Sinele este pretutindeni, multiplicat, iar el este înșelat.”

Luther: „Îmi este teamă mai mult de inima mea decât de papă și de toți cardinalii săi. Îl am în mine pe marele papă, EUL.”

„Puțini recunosc faptul că sinele necrucificat întinează și pătează slujba noastră pentru Dumnezeu și pentru om.”

„Cine nu tânjește să predea acest idol plin de ură spărgătorului de idoli, Isus Hristos!? Doar El poate corecta și lumina gândirea prin Cuvântul Său. Doar El poate câștiga sentimentele. Doar El poate purifica motivele și intențiile. Doar El poate cuceri și întări voința. Doar El poate detrona uzurpatorul care nu ar abdica niciodată, dar a cărui dorință de a poseda Sufletul omului, parțial dacă nu în totalitate, este atât de intensă că ar lupta până la ultima tranșee în ura lui pentru Emanuel, Proprietarul lui de drept, și, în dorința lui, ar distruge, dacă este posibil, pe vreunul dintre cei răscumpărați.”

„Calea crucii înseamnă, deci, înfrângerea egoismului, fiindcă înainte ca viața divină să poată răsări în noi, sinele trebuie să moară.”

„Acest idol poate chiar să-și asume caracterul unui apărător al învățăturii despre sfințenie și am putea să ne certăm cu privire la terminologie și să spunem cele mai dure lucruri despre aceia care îndrăznesc să gândească diferit. Acesta este motivul pentru care fariseii L-au urât pe Hristos și L-au dat la moarte pe Cruce.”

„Sinele nostru dereglat trebuie văzut în lumina lui Dumnezeu și lucrarea Lui poate fi înfăptuită numai printr-o deposedare de noi înșine. Această moarte continuă față de sine este ceea ce constituie viața de credință.

„Nu există nici o speranță pentru noi decât în Isus Hristos. El trebuie să lupte pentru noi. Eul meu plin de ură este și dușmanul Lui. El trebuie să îl înfrângă, să-l supună, să îl distrugă, să îl elimine, altfel niciodată nu vom câștiga.”

Aceste citate sunt din cartea „Calea Crucii”  scrisă de J. Gregory Mantle – Editura Perla Suferinței. Mai multe citate AICI!

CITESC: Lumina crucii

„Partea cea mai adâncă a sinelui nostru este descoperită prin atitudinea pe care o avem față de crucea lui Isus. Dacă stăm în lumina ei, o vom percepe ca pe o piatră de încercare unde suntem testați și dovediți până în adâncul ființelor noastre.”

„Crucea nu are doar puterea de a cuceri păcatul, ci și de a-l dezvălui. Înainte de a putea fi „mort față de orice viciu”, trebuie să existe lumină pentru a descoperi caracterul său dezgustător.”

„Există acei oameni care pot mărturisi că observarea legăturii dintre moartea lui Hristos și păcatul lor le-a descoperit imediat caracterul adevărat al păcatului și i-a frânt puterea într-atât încât crucea s-a dovedit a fi, într-un mod complet neașteptat, calea lor spre libertate. Uită-te la El, ca la adevăratul Șarpe de aramă, până când febra și otrava păcatului tău vor fi vindecate.”

„Sfințenia este elementul în care trebuie să fie găsite salvarea și cerul. Da, crucea mă condamnă să devin sfânt. Fiecare creștin este un sfânt prin chemare.”

„Moartea și viața Lui de înviere mă condamnă să fiu sfânt și este nespus de rușinos pentru mine să pretind că sunt una cu El în eliberarea de pedeapsa păcatului pe care o asigură crucea Sa și să nu fiu una cu El în atitudinea Lui față de păcat și în atitudinea Lui față de Dumnezeu.”

„Adevărații crucificatori au fost păcatele noastre – și noi, noi înșine – păcătoșii pentru care El a murit. Aceasta a fost adevărata putere a întunericului care a pus în mișcare tot șirul morții. Păcate voliționale renăscute în gând și în acțiune, rănile care au fost suferite pe Muntele Calvarului. Și aceasta descoperă în noi adevărata adâncime și dimensiune a vinii noastre.”

„Sufletul poate consimți că în încăperile imaginilor să rămână atârnate poze ale lururilor rele, chiar și dacă răul nu ar putea fi niciodată trădat în fapte. Păcatele duhului ar putea fi ascunse sub o viață care în exterior nu poate fi învinuită. Unica noastră siguranță stă în a avea întreaga viață judecată în lumina crucii, însușindu-ne în mod continuu curățirea, pe care crucea a pregătit-o, de orice întinăciune a cărnii și a duhului.”

Aceste citate sunt din cartea „Calea Crucii”  scrisă de J. Gregory Mantle – Editura Perla Suferinței. Mai multe citate AICI!

De câte ori a fost ispitit Isus Hristos?

La o astfel de întrebare, probabil că te duci cu gândul la evenimentele descrise în Evanghelia după Matei capitolul 4, unde găsești Ispitirea Domnului Isus Hristos. Și ne gândim la un răspuns imediat: de trei ori!

Dar nu este așa, pentru că Isus a fost ispitit de diavolul deseori prin intermediul oamenilor cu care interacționa, prin farisei, saduchei, chiar și prin ucenicii lui Hristos.

„Fariseii şi Saducheii s-au apropiat de Isus, şi, ca să-L ispitească, I-au cerut să le arate un semn din cer.” Matei 16:1

„Fariseii au venit la El, şi, ca să-L ispitească, I-au zis: […]” Matei 19:3

„Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: …” Matei 22:35

„Petru L-a luat deoparte și a început să-L mustre, zicând: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple așa ceva!” Dar Isus S-a întors și a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu ești o piatră de poticnire pentru Mine!” Matei 16:22-23

Așadar, Isus a fost ispitit deseori de diavolul în diverse forme și prin diferite persoane. Dacă Mântuitorul nostru s-a confruntat cu ispita atât de des, tot astfel și noi suntem ispitiți zilnic. Important este să fim învingători! Cum e posibil? Nu prin eforturi proprii ci prin harul și puterea lui Dumnezeu și cu ajutorul Cuvântului Său.

CITESC: Examinează-mă, Doamne!

„Oricât de des ne angajăm în exercițiul auto-examinării, vom fi înșelați și descurajați, deoarece suntem descalificați pentru această sarcină. […] ceea ce lumina lui Dumnezeu descoperă, Duhul lui Dumnezeu va îndepărta. […] Nu lumină fără mântuire, fiindcă aceasta m-ar copleși, și  nu mântuire fără lumină, fiindcă aceasta m-ar face să mă umflu în pene.”

„Mândria care imită umilința este păcatul preferat al diavolului.”

„Cel care tânjește să ne aibă în întregime pentru Sine și a cărui gelozie pentru ai Lui este de așa natură că nu va lăsa în pace o inimă împărțită, Cel care ne-a creat în așa fel încât cea mai mică afecțiune ce nu este îndreptată către El complică viețile noastre și ne face să ne simțim stingheriți, va lua asupra Lui această lucrare pentru noi și nu o va face într-un mod superficial sau imperfect, ci ne va încerca greu până când toată zgura și amestecul naturii noastre vor fi aduse la lumină.”

„Trebuie să Îi dăm timp să lucreze, fiindcă pentru El nu este un lucru ușor sau trecător, El va ședea ca un topitor. Nu trebuie să ne speriem de suferința pe care o provoacă, pentru că aceasta înseamnă să fii lămurit ca aurul și argintul. După cum focul arde cenușa și o cerne de metalul pur, după cum soda chimică mistuie impuritățile, tot așa El va strânge adevărata viață cerească și va arde pleava sinelui cu un foc care nu se stinge.”

Aceste citate sunt din cartea „Calea Crucii”  scrisă de J. Gregory Mantle – Editura Perla Suferinței. Mai multe citate AICI!

O mână puternică

În momentul în care Dumnezeu hotărăște să scoată poporul Israel din Egipt, El se descoperă lui Moise și-i vorbește, accentuând că vor fi izbăviți de sub robia grea a egiptenilor de „o mână puternică” –  mi-a atras atenția această expresie care se repetă deseori în mesajul pe care îl transmite Dumnezeu lui Moise:

„Știu că împăratul Egiptului n-are să vă lase să plecați decât silit de o mână puternică.” (Exodul 3:19)

„Domnul a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce voi face lui Faraon: o mână puternică îi va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din țara lui.” (Exodul 6:1)

Mă gândeam că un astfel de popor putea fi scos din Egipt și altfel, mai ales că se accentuează deseori în Biblie că în acel moment al robiei poporul era foarte mare la număr, și pe zi ce trecea aceștia se înmulțeau foarte mult. De frică egiptenii îi puneau la muncă, pentru ca aceștia să nu se răscoale împotriva lor! Dumnezeu îi putea chema să lupte, având în vedere că după ce ieșeau din Egipt aveau să dea piept și să lupte cu multe popoare, până la ocuparea țării Canaan.

Totuși Dumnezeu alege ca la pornirea poporului din Egipt prima luptă să fie a LUI, să-și arate mâna puternică față de popor și astfel în lungul lor drum spre Canaan aceștia să-și poată pune încrederea doar în Dumnezeu! Și cu toate acestea știm că uneori poporul a uitat de mâna puternică a lui Dumnezeu și a cârtit…

Ne încredem noi permanent în această mână puternică a lui Dumnezeu?

Cred că deseori am cunoscut această mână puternică implicată în circumstanțele vieții noastre. La baza vieților noastre se află mâna puternică a lui Dumnezeu, care ne-a izbăvit de sub puterea și robia păcatului, prin sângele Fiului Său, Isus Hristos. Dumnezeu ne vorbește deseori prin Duhul Său, care este în noi, că va interveni cu mâna Sa puternică în problemele vieților noastre.

Cum luptăm? Apelând la strategiile noastre sau lăsând mâna puternică a lui Dumnezeu să ne izbăvească?

Nu uita: în anumite situații soluția lui Dumnezeu este mâna Lui puternică.

CITESC: O viață amestecată

„Înainte de a putea trăi o viață lipsită de amestec și înainte de a deveni creștini spirituali, trebuie să vrem să cunoaștem gradul de extindere al amestecului în propriul caracter, pentru că inima nu este îndurerată de lucrul pe care nu îl vede. ”

„Din motive evidente, nici o ramură a cunoașterii nu este atât de neglijată ca aceea a cunoașterii sinelui. […] … adevărata descoperire a sinelui rănește mândria noastră și distruge opinia bună pe care ne-am format-o despre noi și pe care o prețuim.”

„Ceea ce este absolut necesar, este lumina cercetătoare a lui Dumnezeu, de vreme ce dragostea de sine, dacă îi urmăm părerea interesată, ne va face să trăim într-un paradis al proștilor. Aceasta, și numai aceasta va deranja mulțumirea de sine și amăgirea de sine.”

„Inima este foarte complicată și încurcată; este atât de aproape de ochiul care caută să o analizeze, încât împiedică cercetarea noastră.”

„Trăim într-un secol al lipsei de profunzime, al superficialității, și posedăm o capacitate minunată de a ne autoînșela. Dușmanul consideră această capacitate ca fiind una dintre cele mai eficiente arme pentru distrugerea sufletelor oamenilor.”

„Oricât de dureroase și umilitoate pot fi cercetarea și expunerea, însuși începutul unei vieți care este în totalitate pentru Dumnezeu atârnă de faptul de a fi absolut onești cu El în ceea ce privește starea noastră spirituală actuală.”

„Nimic nu e mai ușor decât autoînșelarea; puține lucruri sunt la fel de dificile cu adevărata dezvăluire a sinelui. Putem pretinde sau chiar profesa experiența sfințeniei și totuși, să nu știm nimic despre moartea totală a vieții firești sau naturale.”

„…prosternarea la pământ, fiind expuși înaintea ochiului lui Dumnezeu […] – aceasta este ceea ce Duhul Sfânt și Cuvântul cercetător ne vor face dacă dorim acest lucru; și până nu ajungem să vrem acest lucru, vom trăi o viață amestecată, cu mai mult sau mai puțin „sine”, cu mai mult sau mai puțin Hristos.”

Aceste citate sunt din cartea „Calea Crucii”  scrisă de J. Gregory Mantle – Editura Perla Suferinței. Mai multe la pagina: https://andrewarasciuc.wordpress.com/citesc/

Focul arde continuu în IAD

În mintea oamenilor se imprimă tot mai mult ideea că Dumnezeu nu va pedepsi pe oameni printr-un foc veșnic, pentru că El este dragoste și nu poate supune Creația Mâinilor Sale la o astfel de pedeapsă. În cel mai rău caz oamenii vor fi anihilați, dar nu chinuiți etern… Filozofii care sunt contrare Bibliei!

Existența acestor filozofii se reflectă din:

1. Raritatea discuțiilor despre IAD;

2. Trăirea într-o tot mai mare imoralitate a oamenilor;

3. Accentuarea dragostei lui Dumnezeu, fără a se aduce aceasta în echilibru cu dreptatea lui Dumnezeu.

Totuși… pornind de la versetul 41 din Matei 25 în care scrie: „Plecați de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic care a fost pregătit pentru diavolul și pentru îngerii lui!” (NTR) observăm că termenului de foc îi este atribuit caracteristica „veșnic” ceea ce arată permanența focului.

Apoi, meditând, m-am dus cu gândul la momentul chemării lui Moise de către Dumnezeu  dintr-un rug aprins ce nu se mistuia: „Acolo i S-a arătat Îngerul Domnului într-o flacără de foc care ieșea dintr-un tufiș. Moise s-a uitat într-acolo și a văzut că, deși tufișul ardea, totuși nu se mistuia.” Aceasta este o imagine care ne poate sta ca dovadă că Dumnezeu poate lăsa un foc ce nu mistuie, dar care arde continuu.

Așadar, în iad focul va arde continuu – aceasta este realitatea iadului exprimată în Biblie, ceea ce exclude ideea de anihilare a omului, sau că folosirea focului pentru a descrie iadul ar fi în mod metaforic.

Să prezentăm oamenilor întreaga imagine eshatologică: splendoarea Cerului și durerea Iadului. Să proclamăm întreg caracterul lui Dumnezeu: dragostea și dreptatea Sa!

CITESC: Dumnezeul tuturor metodelor

Precum Agenda 2012 este un instrument folositor care m-a ajutat să am un ritm constant în citirea Bibliei, așa încât în fiecare zi să citesc pasajul recomandat și să notez câteva idei, tot astfel doresc să mă folosesc de blogul meu pentru a citi în mod constant anumite cărți, deocamdată din biblioteca personală, apoi voi accesa și alte surse.

Iată câteva citate sugestive din cartea „Calea crucii – mai presus de umilire” scrisă de J. Gregory Mantle, publicată de Editura Perla Suferinței la Suceava în anul 2010:

„…Dumnezeu are propriu mod și timp de a face lucrurile și […] <<instituindu-Și principiile conform neprihănirii și consolidânu-Și legile pe înțelepciune, El rămâne consecvent în legăturile Sale cu omul>>.”

„…nici o persoană, biserică sau națiune nu poate să Îl înșele pe Dumnezeu, pentru că El are propriul mod și timp în care acționează.”

„Marele păcat al omului s-a îndrepatat întotdeauna în această direcție – voința noastră are prioritate în fața voinței lui Dumnezeu; o preferință pentru înclinațiile proprii în detrimentul îndatoririlor față de Dumnezeu. Este păcatul bisericii de astăzi, și explicația poziției sale demne de milă, slăbite în fața lumii.”

„Duhul Sfânt așteaptă să le arate bărbaților și femeilor modul în care crucea lui Hristos este calea spre o eliberare completă de puterea și vina păcatului; și El va sta departe de oamenii Săi atâta timp cât ei prețuiesc acele <<vederi joase>> cu care, […], este la fel de ușor pentru diavol să se lupte împotriva lui Dumnezeu…”

„…zadarnic ne imaginăm că lucrarea care dăinuiește, făcută de la amvoanele noastre, la școala duminicală, la întâlniri pe tema misiunii etc., poate fi îndeplinită prin activitate minus puterea Duhului Sfânt.”

„…Odihna vine printr-o mărturisire adevărată, o renunțare hotărâtă la păcat și printr-o curățire a naturii noastre de murdăria ei, pentru că păcatul sub orice formă e boală, opusul odihnei. […] Odihna vine în urma subjugării întregii noastre ființe lui Isus.”

„…Viețile agitate, chinuite, febrile, zbuciumate pe care atât de mulți le trăiesc, denotă cu atâta certitudine slăbiciunea cu care percepem adevărurile eterne!”

„A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a te încrede în El; a-L cunoaște perfect înseamnă a te încrede total în El, Singurul care inspiră curaj și care este secretul întregii puteri spirituale. […] În școala harului există două departamente în care se dobândește încrederea, și în ambele elevii trebuie instruiți – unul este Cuvântul lui Dumnezeu, iar celălalt umblarea cu Dumnezeu.”