Citind astăzi din Biblie, m-am oprit asupra unui personaj care, deși făcea parte din categoria feriseilor, are o contribuție importantă asupra creștinismului. Nu, nu este vorba despre marele apostol Pavel, ci despre primul învățător al lui – GAMALIEL.
Despre acest personaj Sfânta Scriptură precizează că era „…un învățător al Legii prețuit de tot norodul,…” (Fapte 5:34) și ocupa un loc în Sinedriu.
Deși în mod indirect, Gamaliel are o contribuție semnificativă asupra creștinismului, în mod deosebit asupra începutului creștinismului, devenind astfel:
1. Apărătorul creștinismului – pentru că atunci când Petru și ceilalți apostoli sunt aduși în fața Sinedriului pentru a fi trași la răspundere că îl propovăduiesc pe Isus Hristos, Gamaliel se ridică în picioare și atrage atenția asupra importanței deciziei pe care trebuie s-o ia în dreptul apostolilor, afirmând: „Nu mai necăjiți pe oamenii aceștia și lăsați-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu” Fapte 5:38-39.
2. Inițiatorul marelui apostol al creștinismului – Pavel – însuși Pavel mărturisind: „eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învățat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinților noștri…”
Astfel alege Dumnezeu să se folosească de Gamaliel în momente importante din lucrarea Sa. Da, Dumnezeu alege să se folosească de un om religios, din rândul fariseilor. Este atât de important să nu ne rezumăm a fi doar niște activiști într-o comunitate relgioasă, ci să înțelegem ce dorește Dumnezeu să spunem în momente dificile ale lucrării Sale și să continuăm să investim în formarea de ucenici, pentru că nu putem ști ce fel de oameni mari vor deveni cei în care noi investim astăzi!