Tradiție vs Cuvânt

Ce facem atunci când descoperim că un lucru  ce-l făceam din obişnuință intră în contradicție cu un principiu biblic? Poate e un lucru care l-am primit de la părinți sau bunici şi l-am luat ca fiind bun…
Dintr-un dialog între Isus şi oamenii învățați din timpul Lui (Matei 15:1-9) înțelegem că primează Cuvântul lui Dumnezeu în detrimentul tradiției sau datinilor bătrânilor!

Dacă tradiția (datina) poate fi definită potrivit Bibliei (Matei 15:9) ca fiind totalitatea învățăturilor omeneşti, Cuvântul reprezintă totalitatea învățăturilor dumnezeieşti!
Potrivit învățăturii Domnului Isus Hristos:
1. Principiile biblice sunt mai importante decât lucrurile învățate de la înaintaşii noştri. Isus le spune cărturarilor: „… ați desființat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinii voastre” iar mai puțin mai înainte apare denumirea de „datina bătrânilor”. Există riscul ca unii să respecte cu strictețe anumite reguli transmise din generație în generație,  dar acestea să fie contrare învățăturii Bibliei, şi astfel prin trairea lor să desființeze Cuvântul lui Dumnezeu!
2. Principiile biblice nu trebuie doar declarate, ci respectate în viața de zi cu zi. În acest sens Mântuitorul citează pe prorocul Isaia, care spunea: „norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”. Nu e de ajuns doar să afirmi câteva principii din Biblie, ci acestea trebuie intipărite în inimă şi aplicate, astfel apropiindu-ne de Dumnezeu. Datina se rezumă doar la declarații, pe când principiile biblice vizează apropierea inimii de Dumnezeu!
3. Datina vizează lucrurile de formă, pe când principiile vizează inima din care izvorăşte o viață morală. „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile…iată lucrurile care spurcă pe om, dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om.” Datina nu poate produce o curăție a vieții, pe când Cuvântul transformă viața omului, făcând-o plăcută Domnului!
Aşadar, nu tot ceea ce ni se transmite prin intermediul altora, chiar dacă este vorba despre persoane cu o anumită autoritate spirituală, trebuie acceptat ca fiind bun si de respectat îndată, ci mai degrabă trebuie cercetat în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că deseori anumite elemente din tradiție sunt contrare principiilor biblice. În acest sens, îi putem lua ca exemplu pe iudeii din Berea, care „au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa” (Faptele Apostolilor 17:11).

Practici în ascuns

Când ne gândim la „ceva ce se face în ascuns” imediat atenția noastră este îndreptată spre conotația negativă a expresiei. Într-adevăr, „în ascuns” se întâmplă multe lucruri rele, despre care Biblia spune că este o rușine în a fi menționate: „căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns” (Efeseni 5:12), în pronumele „ei” sunt încadrați aici oamenii neascultători de Dumnezeu, potrivit contextului biblic.

Totuși Isus Hristos recomandă ca anumite acțiuni să fie făcute în ascuns:

1. Milostenia trebuie făcută în ascuns, în așa fel încât „să nu știe stânga ta ce face dreapta”, o exprimare atât de sugestivă pentru a relata confidențialitatea unei asemenea practici.

2. Rugăciunea trebuie practicată în mod prioritar „în odăiță”. „Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.” (Matei 6:6). Acest verset îi vizează în mod deosebit pe cei care se roagă doar la Biserică, considerând că rugăciunea trebuie practicată doar în cadrul Bisericii.

3, Postul trebuie practicat nu pentru a arăta oamenilor, ci Tatălui ceresc, care este în ascuns și vede în ascuns (Matei 6:18).

Aceste trei discipline spirituale sunt tratate de Domnul Isus în contrast cu practica fățarnicilor din acea vreme, care sunau din trâmbiță atunci când făceau milostenie, pentru ca să fie slăviți de oameni; cărora le plăceau să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni; care atunci când posteau își sluțeau fețele, ca să arate oamenilor că postesc.

Dacă aceste trei elemente ale vieții de credință sunt practicate „în ascuns” atunci pentru fiecare în parte Isus Hristos spune că un credincios va fi răsplătit de Tatăl ceresc. Cea mai mare răsplată va fi viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că fără aceste discipline spirituale practicate „în ascuns” un creștin nu poate avea parte de Împărăția Lui.

Un mesaj motivator pentru educatori şi profesori

Suceava Evanghelica

Luni, 5 ianurie 2015, începe din nou şcoala. Iată un mesaj motivator şi încurajator pentru cei care au „pe mână” elevi. Doamna din materialul de mai jos lasă să se înţeleagă că educaţie se poate face în orice condiţie.

Vezi articolul original

Țelul cel mai înalt în viață

În Predica de pe Munte Isus Hristos arată care ar trebui să fie țelul cel mai înalt în viață pentru un om: „voi fiți, dar, desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit” (Matei 5:48).

Cum putem atinge acest țel? Doar dacă suntem flămânzi și însetați după neprihănire! (Matei 5:6) Adică să fim conduși de o dorință puternică de-a trăi într-un mod plăcut înaintea lui Dumnezeu.

Avertismentul Domnului Isus în acest sens îl găsim în Matei 5:20: „căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.” Pericolul din calea desăvârșirii noastre este formalismul. Atunci când ai doar o aparență a neprihănirii, plasându-te în sfera unor oameni religioși este imposibil să ajungi la desăvârșirea dorită de Tatăl pentru noi.

Este imposibil să atingi stadiul de om desăvârșit în călătoria spre Împărăția lui Dumnezeu, acest stadiu fiind atins la sfârșitul acestei călătorii, la sfârșitul acestui veac, când vom păși în Împărăția veșnică a lui Isus Hristos, pregătită pentru cei care au avut ca țel desăvârșirea.

Cei care și-au stabilit ca țel desăvârșirea, vor arăta acest lucru în viața de zi cu zi, aplicând principiile practice prezentate de Isus Hristos în Predica de pe Munte, printre care se numără:

1. Să-ți iubești vrăjmașii, nu doar prietenii și pe cei dragi;

2. Să binecuvântezi pe cei ce te blestemă;

3. Să faci bine celor ce te urăsc;

4. Să te rogi pentru cei ce te asupresc și te prigonesc;

5. Să întorci celălalt obraz, când ești lovit peste un obraz;

6. Celui care vrea să-ți ia haina, lasă-i și cămașa;

7. Mergi de două ori mai mult cu cineva care te silește să mergi o anumită distanță;

8. Celui ce-ți cere dă-i;

9. Nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine;

9. Să nu juri nicidecum, ci felul vostru de vorbire să fie „Da, da; nu, nu”; ș.a.

Creştini cu ucenici

Trecând pe lângă Marea Galileii, Isus începe să-şi formeze echipa de ucenici, făcând chemarea către patru pescari. Cei patru erau de fapt două perechi de frați.
Isus îi vede pe primii doi, pe Petru şi Andrei, preocupați cu munca de zi cu zi, cu aruncarea mrejii în mare şi le adresează chemarea printr-o exprimare metaforică „pescari de oameni”. Următorii doi frații erau în stadiul de pregătire a mrejii pentru pescuit când Isus le face chemarea. De remarcat este că toți îşi lasă corăbiile şi mrejile, Iacov şi Ioan îl lasă chiar şi pe tatăl lor să lucreze singur, şi toți merg după Isus.
Aşadar, Isus când îşi chemă primii ucenici:
1. Li se adresează când aceştia erau în deplină desfăşurare a meseriei lor.
2. Li se adresează pe limbajul lor, arătându-le un aspect superior al meseriei lor.
3. Li se adresează motivator, astfel încât cei patru Îl urmează imediat.
Deşi existau diferențe de temperamente, de aşteptări, de mentalități între frați – toate acestea nu constituie o piedică în răspunsul la chemarea lui Isus.
Dacă dorim să-L urmăm pe Isus, purtând numele de creştini, trebuie să adoptăm Modelul Lui şi în acest acest aspect al trăirii de credință:
1. Să căutăm ucenici pentru Hristos în timpul preocupărilor zilnice – în cursul săptămânii şi nu într-o anumită zi, cum ar fi duminica.
2. Să le arătăm oamenilor că dincolo de meseria lor, de locul de muncă, de activitatea zilnică, trebuie să fie o preocupare mult superioară: slujirea lui Dumnezeu printr-o atitudine sinceră de închinare față de El şi prin iubirea aproapelui, vestindu-le Evanghelia.
3. Să prezentăm oamenilor Evanghelia într-un mod relevant şi motivator, astfel încât să-şi dorească schimbarea vieții lor păcătoase imediat.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Călăuzirea prin vis pentru protejarea Pruncului Isus

Trecerea în noul an a pus prea repede în umbră sărbătoarea naşterii Domnului Isus Hristos. Timpul dintre cele două evenimente este prea puțin pentru a medita îndeajuns la semnificația venirii Mântuitorului în lumea noastră…
Recitind primele două capitole din Evanghelia scrisă de Matei am remarcat modul în care Dumnezeu a folosit pe oamenii din acea vreme pentru a proteja pe Pruncul Isus. În mod deosebit Iosif, logodnicul Mariei, a avut un rol important în luarea unor decizii importante, ce vizau protecția Pruncului.
1. Mai întâi trebuia s-o ia la el pe Maria;
2. Apoi trebuia să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să fugă în Egipt;
3. Trebuia să se întoarcă în Israel.
4. În cele din urmă să se stabilească în părțile Galileii, mai exact în Nazaret.
Toate aceste acțiuni Iosif le-a făcut determinat de o călăuzire supranaturală: „un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif” (Matei 1:20; 2:13, 19, 22). De fiecare dată Iosif dă dovadă de ascultare față de îngerul Domnului!
Magii sunt înştiințați de Dumnezeu tot prin vis să nu mai dea pe la Irod în drumul lor de întoarcere spre casă.
Călăuzirea oamenilor prin vis de către Dumnezeu a ocupat un loc important la naşterea Mântuitorului.
Însă nu după mult timp de la înălțarea Domnului la cer un loc important în călăuzirea credincioşilor Îl ocupă Duhul Sfânt. Aceasta fiind de fapt promisiunea lui Hristos, care îşi găseşte împlinirea începând cu Ziua Cincizecimii în viețile creştinilor adevărați.
„Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul…” (Ioan 16:13).