Unul pe altul


Una din cele mai importante elemente ale relației noastre întâlnit în Biblie este reciprocitatea; în exprimarea specific biblică este forma singulară „unul pe altul” și cea plurală „unii pe alții”. Ca referință în această direcție este cuvânt grecesc allelon care ne oferă o introducere a modului în care creștinii ar trebui să se slujească, să se accepte, să se aprecieze unii pe alții. Din opiniile cercetătorilor de limbi clasice termenul acesta mai are și sensul de obligațiile noaste pentru ceilalți.

Un suport biblic temeinic și o referință bună în această direcție este expresia folosită de Domnul și redată în Evanghelia după Ioan: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” Ioan 13:34-35. Faptul că această poruncă este preluată și folosită de către apostolii Pavel, Petru, Iacov și Ioan ne determină să poposim și mai mult asupra acestor aspecte practice și necesare ale comunității noastre frățești și nu numai. Aceasta, de fapt trebuie să fie atitudinea noastră permanentă față de cei din jur.

Preluată de apostolul Pavel, tema reciprocității este exprimată în forme specifice contextelor cărora se adresează. În contextul bisericii din Roma îndemnul este aceasta „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia” Rom. 12:10. Aici accentul, în opinia personală, este pe promovarea a celor ce merită promovați la timpul potrivit. Este foarte posibil ca acolo să fi apărut ceva tensiuni în această direcție de care apostolul a fost în cunoștință și le-a adresat. Același mesaj către galateni are altă nuanță „… slujiţi-vă unii altora în dragoste” Gal. 5:13. De ce a formulat apostolul așa îndemnul către galateni? Aparent slujirea lor era lipsită de slujire în dragoste. Ca o simplă reflecție: Cum arată o slujire fără dragoste, sau se mai poate numi aceea slujire? Către comunitatea credincioșilor din Tesalonic, nuanța este alta „Domnul să vă facă să creșteți tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi” 1 Tes. 3:12. Alături de sfaturile care se referă la nevoia de creștere a dragostei în comunitate, aici se poate observa și exemplul personal al apostolului. Apoi tema reciprocității este cuprinsă în aceste cuvinte: „Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi” 1 Tes. 5:15. Elementul relevant aici este extinderea în afara comunității strict creștine, dezvoltarea unui spirit de ajutorare și pentru necredincioși. În intervalul de timp dintre prima și a doua scrisoare în biserica aceea lucrurile au evoluat în direcția bună de aceea și apostolul nu ezită să aprecieze aceasta „dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult” 2 Tes. 1:3.   

Elementul comun în aceste trei contexte: Roma, Galatia și Tesalonic este dragostea. Acesta nu este doar elementul comun dar și cel de bază. Totul se așează pe dragostea de natură divină pe care trebuie să o manifestăm și pe care semenul nostru o merită.

În scrierile apostolului Petru acest principiu al vieții de credință este formulat astfel „Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire” (1 Petru 4:9). La ce se referă această expresie? Care îi sunt adâncile rădăcini? Pentru o reflecție imediată vă supun aspectul ospitalității din Betleem în timpul când romanii au dat ordin unui nou recensământ al populației. O familie rămăsese fără loc de găzduire și au fost nevoie să se adăpostească într-un grajd. Petru acoperă aspectele practice.  

Direcția abordată de Iacov asupra acestui principiu este cea referitoare la întărirea credinței prin curățirea de stările spirituale apăsătoare și sprijinul celui în nevoie prin rugăciune. „Mărturisiți-vă păcatele unii altora și rugați-vă unii pentru alții” (Iacov 5:16). Evident că mărturisirea unuia către celălalt îl are implicit pe Dumnezeu acolo. Aceasta implică un proces cu o oarecare extindere în timp. Nu ajunge doar o mărturisire și o rugăciune în toate cazurile. Păcatul care a pătruns în viața unui credincios a ajuns acolo în timp și s-a „cuibărit” acolo bine, a creat anumite comportamente și obiceiuri. Mărturisirea este adesea doar un prim pas care este urmat de rugăciune și ajutorarea celui în cauză până la restabilirea situației.

Ioan abordează acest principiu din perspectiva părtășiei frățești „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat” (1 Ioan 1:7). În descrierea lui, părtășia frățească se bazează pe trăirea credinciosului. Pentru a simți beneficiul unei părtașii autentice și binecuvântate nu ajunge doar disponibilitate și expresivitate la timpul închinării. Acest aspect are locul și rolul lui dar cere în prealabil o „umblare în lumină”.

Evident că acest subiect poate fi elaborat și dezvoltat în diferite direcții. Dar unul dintre cele mai necesare aspecte sunt cele practice. Fiindcă aspectele practice sunt specifice fiecăruia în parte este preferabil să rămână la latitudinea fiecărui cititor ce este cel mai bine de făcut pentru semenul său.

Pastor Corneliu OLAN

ELIM Atlanta GA

142 Scenic Hwy

 

Lawrenceville GA 40046

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s