Înspre tărâmul unde visele se împlinesc

„Exprimarea unei așteptări înseamnă mult mai mult decât a face un compliment. O așteptare forțează deplasarea atenției respectivei persoane de la ceea ce a făcut spre ceea ce dorește să devină. Ea atrage omul înspre tărâmul unde visele se împlinesc. 

Când spui unei persoane ce aștepți de la ea, ești un vizionar. Presa se plânge constant că țara are nevoie de lideri vizionari. Ce este un lider vizionar? Este o persoană care poate vedea ceea ce alții nu văd încă. Un lider vizionar poate vedea orizonturi care depășesc vederea naturală și poate spune lucruri minunate pe care deocamdată numai el le poate vedea. 

Dumnezeu vă cheamă să fiți un părinte vizionar, un profesor sau un șef vizionar. Nu e vorba doar de scopurile sau obiectivele familiei, ale școlii sau ale companiei voastre, ci de oamenii din acele familii, școli și companii. El vă cheamă să ieșiți din starea constantă de pesimism și să înălțați spre norii noilor posibilități. […]

Vă puteți aminti de cineva care v-a vorbit, în săptămâna trecută, despre viitorul vostru într-un așa fel, încât inima a început să vă bată puțin mai tare? Și v-ați spus: „Îmi place această perspectivă asupra viitorului meu! Mi-ar plăcea să o văd împlinindu-se!” Dacă sunteți ca toți ceilalți, probabil că a trecut mult timp de când v-a încurajat cineva, v-a alimentat visele și s-a așteptat la cele mai bune lucruri din partea voastră. Știți care este perechea acestui adevăr? Persoana de alături se află în aceeași situație – dar ea vă are pe voi. De ce n-ați stropi cu puțină „credință și nădejde” într-acolo? ”

Paragrafe extrase selectiv din cartea „Cele 7 legi ale învățării – cum să înveți aproape orice practic pe oricine” scrisă de Bruce Wilkinson.

Gamaliel – omul potrivit la locul potrivit

Citind astăzi din Biblie, m-am oprit asupra unui personaj care, deși făcea parte din categoria feriseilor, are o contribuție importantă asupra creștinismului. Nu, nu este vorba despre marele apostol Pavel, ci despre primul învățător al lui –  GAMALIEL.

Despre acest personaj Sfânta Scriptură precizează că era „…un învățător al Legii prețuit de tot norodul,…” (Fapte 5:34) și ocupa un loc în Sinedriu.

Deși în mod indirect, Gamaliel are o contribuție semnificativă asupra creștinismului, în mod deosebit asupra începutului creștinismului, devenind astfel: 

1. Apărătorul creștinismului – pentru că atunci când Petru și ceilalți apostoli sunt aduși în fața Sinedriului pentru a fi trași la răspundere că îl propovăduiesc pe Isus Hristos, Gamaliel se ridică în picioare și atrage atenția asupra importanței deciziei pe care trebuie s-o ia în dreptul apostolilor, afirmând: „Nu mai necăjiți pe oamenii aceștia și lăsați-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu” Fapte 5:38-39.

2. Inițiatorul marelui apostol al creștinismului – Pavel – însuși Pavel mărturisind: „eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învățat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinților noștri…”

Astfel alege Dumnezeu să se folosească de Gamaliel în momente importante din lucrarea Sa. Da, Dumnezeu alege să se folosească de un om religios, din rândul fariseilor. Este atât de important să nu ne rezumăm a fi doar niște activiști într-o comunitate relgioasă, ci să înțelegem ce dorește Dumnezeu să spunem în momente dificile ale lucrării Sale și să continuăm să investim în formarea de ucenici, pentru că nu putem ști ce fel de oameni mari vor deveni cei în care noi investim astăzi!

Pradă de război: viața ta!

În mijlocul profețiilor în care se vestește nimicirea poporului Israel, datorită neascultării de Dumnezeu, alunecării în idolatrie până acolo încât să aducă tămâie pentru împărăteasa cerului, apare totuși o profeție pozitivă, rostită de Dumnezeu prin profetul Ieremia în dreptul lui Baruc. 

Un popor atât de răzvrătit: Dumnezeu le spune să nu plece în Egipt că vor fi nimiciți, iar dacă vor sta în țară vor avea protecția și propășirea lui Dumnezeu, dar acest popor decide să facă exact invers decât cum le spune Dumnezeu, și pleacă în Egipt… În acest context, Dumnezeu decis să nimicească poporul ales de EL, Îl întreabă pe Baruc: „Și tu umbli după lucruri mari?” (Ieremia 45:5a)

Suntem conștienți că „pământul, cu tot ce este pe el, va arde” (2 Petru 3:10) și totuși mulți dintre noi continuăm să umblăm după lucruri mari materiale, pământești… Răspunsul lui Dumnezeu este clar și direct: „Nu umbla după ele!” (Ieremia 45:5b)

De ce? 

„Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul…” (Ieremia 45:5c) Având în vedere nenorocirea pe care Dumnezeu o va aduce peste orice făptură de pe pământ ar trebui să fim determinați să nu umblăm, în sensul de a fi robiți de lucruri mari, care aparțin strict de acest pământ. „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” (2 Petru 3:9,10)

Iar mesajul pozitiv rostit de Dumnezeu prin Ieremia pentru Baruc este: „…dar ție îți voi da ca pradă de război viața ta, în toate locurile unde vei merge.” (Ieremia 45:5d) Mă gândeam că o astfel de promisiune e foarte încurajatoare pentru Baruc. A putea merge în orice loc fără să-și piardă viața e un mare lucru!

Dar aceasta este și prada noastră în războiul spiritual: viața veșnică!

„Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.” (Matei 16:25)

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12)

Așadar, dacă ne dorim ca pradă a războiului spiritual viața veșnică trebuie ca să ne aruncăm în luptă și sub călăuzirea personală a lui Dumnezeu și trăind în ascultare de El, ținta noastră să nu mai fie lucrurile mari ale Pământului, ci Împărăția lui Dumnezeu: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33)

Lucruri mari, lucruri ascunse

Într-un context critic, când armata Babilonului împresura Ierusalimul, când Ieremia era închis în curtea temniței, Dumnezeu transmite un mesaj foarte optimist:

„Cheamă-Mă și-ți voi răspunde; și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.” (Ieremia 33:3)

Acest mesaj a fost în exclusivitate pentru profetul Ieremia, sau e valabil și pentru creștinul din anul 2012?

Trăim într-un context critic: moralitatea fiind călcată în picioare de la cel care ocupă funcții importante în stat, până la cetățeanul simplu, care muncește zi de zi din greu – injuriile fiind auzite la tot pasul, trezindu-te înșelat chiar de prieteni, simțind o atitudine de invidie din partea celor cu care interacționezi, vorbirea de rău fiind la modă, iar dacă nu intri în joc nu ești în top!

Precum Ierusalimul era împresurat de armata Babilonului tot astfel Biserica este împresurată de „lume”, Biserica este supusă la o mare presiune a influențelor din societatea contemporană!

În acest context poți fi un Ieremia? Un om care să-l chemi pe Dumnezeu?

Pentru că atunci când Îl chemi pe Dumnezeu vei descoperi, potrivit versetului enunțat mai sus, rezultate surprinzătoare:

1. EL îți va răspunde,

2. Îți va vesti lucruri mari;

3. Lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.

Dacă Îl chemăm pe Dumnezeu cu sinceritate vom aștepta și răspunsul Lui. Nu să fim acei roboți, care să rostim o rugăciune mecanic și să fugim la treburile de peste zi… Întotdeauna când Îl chemi, El răspunde! Numai că trebuie să-I oferim timp ca să ne răspundă, timp în care să facem liniște în mintea noastră, să nu ne mai frământăm… și să-L lăsăm pe El să răspundă. Astfel vom descoperi lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoaștem!

O altfel de stăruință

Citind din Sfânta Scriptură mi-a atras atenția câteva cuvinte pe care le-a scris Apostolul Pavel lui Timotei în cea de-a doua scrisoare pe care i-o trimite, 2 Timotei 1:3: „…neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi și noapte.” Citind acest detaliu mi-am dat seama că și acest aspect face parte din răspunsul la întrebarea: „Cum se formează un ucenic pentru Hristos?”! 

Poate avem nenumărate strategii de a forma ucenici pentru Hristos, poate ne gândim la un plan bine pus la punct pentru a investi în alți oameni, în special în cei ce vin de curând la Hristos, dar fără acest element: rugăciunea specifică pentru acea persoană, nu vom vedea ucenici adevărați ai lui Hristos formați de Dumnezeu prin intermediul nostru.

Cred că cea mai mare problemă a bisericilor evanghelice este formarea de noi ucenici. Ai vreo persoană de care să te ocupi și despre care poți spune că a crescut spiritual datorită contribuției tale? Te-ai lăsat folosit de Dumnezeu așa încât să-ți lași amprenta asupra caracterului unui copil al lui Dumnezeu? Dacă da, te rogi pentru acea persoană neîntrerupt în rugăciunile tale, zi și noapte?

Haideți să preluăm atitudinea apostolului Pavel, de a ne ruga pentru cei care vin la Hristos, dar nu oricum, ci NEÎNTRERUPT = zi și noapte! Dacă lipsește o astfel de rugăciune din repertoriul nostru sau de pe agenda noastră zilnică atunci din nou iese în evidență egoismul nostru, o atitudine greșită față de Dumnezeu și multe alte lacune din trăirea noastră zilnică. Nu ajung sfaturile pe care le dai celui ce se întoarce de la o viață păcătoasă și primește mântuirea prin Hristos, nu sunt de ajuns banii pe care îi investești având impresia că astfel „l-ai cumpărat” și va fi pe veci ucenicul tău…. Nu! E ucenicul lui Hristos și datorită acestui fapt, trebuie să existe o rugăciune neîntreruptă pentru el!

CITESC: Sinele și păcatul

„Dacă suntem cu adevărat eliberați de ciuma egoismului, nu ar trebui să ne placă nedreptatea; nu ar trebui să ne susținem drepturile; nu ar trebui să manifestăm nici un fel de îngăduință față de sine, nici să prețuim vreun duh de nemulțumire. Nu ar trebui să jubilăm atunci când suntem lăudați, nici să fim descurajați atunci când suntem judecați. Nu ar trebui să ne așezăm pe cel mai bun scaun în mașină sau tren. […] A fi salvat  de lepra păcatului înseamnă, deci, a fi salvat de lepra eului, și dacă nu suntem salvați de eu, cu siguranță că nu suntem salvați de păcat.”

„Dragostea de sine și dorința noastră de a fi fericiți este naturală și inocentă atunci când este ținută între limitele normale pentru că nu este natural ca un om să își urască propriul trup. Atunci când acest principiu depășește limitele corespunzătoare devine egoism.”

„Sufletul, în manifestarea sentimentelor sale, trebuie să aibă un centru al dragostei pe undeva. Acel obiect central deține sentimentele inimii, oricare ar fi caracterul său. Centrul iubirii omului trebuie să fie în el însuși, în alte creaturi sau în Dumnezeu. El îi poate iubi pe toți, dar nu poate iubi mai mult de o ființă în mod absolut. Dacă această dragoste se centrează pe sine, dacă eul este centrul gândirii, simțirii, voinței și acțiunii omului, acesta este, bineînțeles, o ființă egoistă și nu poate fi o ființă sfântă, pentru că sfințenia este antonimul egoismului. Dragostea pură nu este nemăsurată; deci, există strict o măsură de dragoste, atât cât obiectul are dreptul să aibă.”

„Dragostea de sine este, prin urmare, dușmanul de moarte al dragostei de Dumnezeu. Nimeni nu poate contesta dreptul Lui de a fi iubit în mod absolut de noi, în El Însuși și pentru ceea ce este El.”

CITESC: Idolul „eu”

„Acest idol plin de ură va petrece ani buni uneltind să scape din mâna lui Dumnezeu. Nu în ascultarea discursurilor lui, ci în expunerea idolului la o distrugere totală vom găsi adevărata noastră bogăție și plăcere, pentru că bijuterii de o valoare neprețuită îi așteaptă pe cei care au învățat secretul de a-și pierde viața de dragul lui Hristos pentru a o regăsi.”

„Oamenii plini de ei, egocentriști, neatinși, nezdrobiți, nu sunt de mare folos; ei „stau singuri”, trăind vieți izolate din cauza indiferenței egoiste manifestată față de ceilalți, dar nu și față de ei înșiși. Ei protestează în fața providenței lui Dumnezeu deoarece sinele este deranjat în confortul lui; se simt foarte ușor jigniți și sunt greu de împăcat deoarece stima față de propriul eu le-a fost afectată; ei însetează și beau cu nerăbdare din flatările și laudele oamenilor deoarece ele încurajează dragostea de sine. Sunt mândri și egoiști, pentru că le place să se închine la altarul sinelui; nu doresc să dea bani sau timp pentru lucrarea lui Dumnezeu în lume pentru că vor să folosească timpul pentru propriul interes, iar averea pentru satisfacerea proprie. Pedeapsa inevitabilă a unei astfel de vieți este că, dându-se înapoi din fața morții față de sine, ei mor în sine pentru că trebuie să existe o pierdere totală a sinelui fie în Dumnezeu și pentru El, fie fără El.”

„Sinele este esența personalității. Există trei elemente componente ale personalității umane – gândire, simțire, voință. Toate aceste elemente ale sinelui nostru au fost deformate și alterate de Căderea noastră.”

„Nu ne putem baza pe gândire. Ea înlocuiește întunericul cu lumina și invers. Și-a pierdut capacitatea normală de a evalua lucrurile, și este setată pe a câștiga lumea, spre pierzarea sufletului.”

„Sentimentele sunt stricate, căutând mai degrabă lucrurile de jos decât pe cele de sus. Lujerii lor sunt îndreptați spre pământ, nu spre cer. Iubesc lumea și o preferă în defavoarea dragostei Tatălui.”

„Voința și-a pierdut puterea regală. Este puternică atunci când ar trebui să fie slabă și este slabă atunci când ar trebui să fie tare. Spune „nu” atunci când ar trebui să spună „da”; și „da” când ar trebui să spună „nu”.”

„Egoistul este o ființă demnă de milă. Întregul prim-plan al tabloului său este dominat de o figură sinistră, SINELE. EUL este prezent peste tot.”

„Sinele este pretutindeni, multiplicat, iar el este înșelat.”

Luther: „Îmi este teamă mai mult de inima mea decât de papă și de toți cardinalii săi. Îl am în mine pe marele papă, EUL.”

„Puțini recunosc faptul că sinele necrucificat întinează și pătează slujba noastră pentru Dumnezeu și pentru om.”

„Cine nu tânjește să predea acest idol plin de ură spărgătorului de idoli, Isus Hristos!? Doar El poate corecta și lumina gândirea prin Cuvântul Său. Doar El poate câștiga sentimentele. Doar El poate purifica motivele și intențiile. Doar El poate cuceri și întări voința. Doar El poate detrona uzurpatorul care nu ar abdica niciodată, dar a cărui dorință de a poseda Sufletul omului, parțial dacă nu în totalitate, este atât de intensă că ar lupta până la ultima tranșee în ura lui pentru Emanuel, Proprietarul lui de drept, și, în dorința lui, ar distruge, dacă este posibil, pe vreunul dintre cei răscumpărați.”

„Calea crucii înseamnă, deci, înfrângerea egoismului, fiindcă înainte ca viața divină să poată răsări în noi, sinele trebuie să moară.”

„Acest idol poate chiar să-și asume caracterul unui apărător al învățăturii despre sfințenie și am putea să ne certăm cu privire la terminologie și să spunem cele mai dure lucruri despre aceia care îndrăznesc să gândească diferit. Acesta este motivul pentru care fariseii L-au urât pe Hristos și L-au dat la moarte pe Cruce.”

„Sinele nostru dereglat trebuie văzut în lumina lui Dumnezeu și lucrarea Lui poate fi înfăptuită numai printr-o deposedare de noi înșine. Această moarte continuă față de sine este ceea ce constituie viața de credință.

„Nu există nici o speranță pentru noi decât în Isus Hristos. El trebuie să lupte pentru noi. Eul meu plin de ură este și dușmanul Lui. El trebuie să îl înfrângă, să-l supună, să îl distrugă, să îl elimine, altfel niciodată nu vom câștiga.”

Aceste citate sunt din cartea „Calea Crucii”  scrisă de J. Gregory Mantle – Editura Perla Suferinței. Mai multe citate AICI!

CITESC: Lumina crucii

„Partea cea mai adâncă a sinelui nostru este descoperită prin atitudinea pe care o avem față de crucea lui Isus. Dacă stăm în lumina ei, o vom percepe ca pe o piatră de încercare unde suntem testați și dovediți până în adâncul ființelor noastre.”

„Crucea nu are doar puterea de a cuceri păcatul, ci și de a-l dezvălui. Înainte de a putea fi „mort față de orice viciu”, trebuie să existe lumină pentru a descoperi caracterul său dezgustător.”

„Există acei oameni care pot mărturisi că observarea legăturii dintre moartea lui Hristos și păcatul lor le-a descoperit imediat caracterul adevărat al păcatului și i-a frânt puterea într-atât încât crucea s-a dovedit a fi, într-un mod complet neașteptat, calea lor spre libertate. Uită-te la El, ca la adevăratul Șarpe de aramă, până când febra și otrava păcatului tău vor fi vindecate.”

„Sfințenia este elementul în care trebuie să fie găsite salvarea și cerul. Da, crucea mă condamnă să devin sfânt. Fiecare creștin este un sfânt prin chemare.”

„Moartea și viața Lui de înviere mă condamnă să fiu sfânt și este nespus de rușinos pentru mine să pretind că sunt una cu El în eliberarea de pedeapsa păcatului pe care o asigură crucea Sa și să nu fiu una cu El în atitudinea Lui față de păcat și în atitudinea Lui față de Dumnezeu.”

„Adevărații crucificatori au fost păcatele noastre – și noi, noi înșine – păcătoșii pentru care El a murit. Aceasta a fost adevărata putere a întunericului care a pus în mișcare tot șirul morții. Păcate voliționale renăscute în gând și în acțiune, rănile care au fost suferite pe Muntele Calvarului. Și aceasta descoperă în noi adevărata adâncime și dimensiune a vinii noastre.”

„Sufletul poate consimți că în încăperile imaginilor să rămână atârnate poze ale lururilor rele, chiar și dacă răul nu ar putea fi niciodată trădat în fapte. Păcatele duhului ar putea fi ascunse sub o viață care în exterior nu poate fi învinuită. Unica noastră siguranță stă în a avea întreaga viață judecată în lumina crucii, însușindu-ne în mod continuu curățirea, pe care crucea a pregătit-o, de orice întinăciune a cărnii și a duhului.”

Aceste citate sunt din cartea „Calea Crucii”  scrisă de J. Gregory Mantle – Editura Perla Suferinței. Mai multe citate AICI!

CITESC: Examinează-mă, Doamne!

„Oricât de des ne angajăm în exercițiul auto-examinării, vom fi înșelați și descurajați, deoarece suntem descalificați pentru această sarcină. […] ceea ce lumina lui Dumnezeu descoperă, Duhul lui Dumnezeu va îndepărta. […] Nu lumină fără mântuire, fiindcă aceasta m-ar copleși, și  nu mântuire fără lumină, fiindcă aceasta m-ar face să mă umflu în pene.”

„Mândria care imită umilința este păcatul preferat al diavolului.”

„Cel care tânjește să ne aibă în întregime pentru Sine și a cărui gelozie pentru ai Lui este de așa natură că nu va lăsa în pace o inimă împărțită, Cel care ne-a creat în așa fel încât cea mai mică afecțiune ce nu este îndreptată către El complică viețile noastre și ne face să ne simțim stingheriți, va lua asupra Lui această lucrare pentru noi și nu o va face într-un mod superficial sau imperfect, ci ne va încerca greu până când toată zgura și amestecul naturii noastre vor fi aduse la lumină.”

„Trebuie să Îi dăm timp să lucreze, fiindcă pentru El nu este un lucru ușor sau trecător, El va ședea ca un topitor. Nu trebuie să ne speriem de suferința pe care o provoacă, pentru că aceasta înseamnă să fii lămurit ca aurul și argintul. După cum focul arde cenușa și o cerne de metalul pur, după cum soda chimică mistuie impuritățile, tot așa El va strânge adevărata viață cerească și va arde pleava sinelui cu un foc care nu se stinge.”

Aceste citate sunt din cartea „Calea Crucii”  scrisă de J. Gregory Mantle – Editura Perla Suferinței. Mai multe citate AICI!

CITESC: O viață amestecată

„Înainte de a putea trăi o viață lipsită de amestec și înainte de a deveni creștini spirituali, trebuie să vrem să cunoaștem gradul de extindere al amestecului în propriul caracter, pentru că inima nu este îndurerată de lucrul pe care nu îl vede. ”

„Din motive evidente, nici o ramură a cunoașterii nu este atât de neglijată ca aceea a cunoașterii sinelui. […] … adevărata descoperire a sinelui rănește mândria noastră și distruge opinia bună pe care ne-am format-o despre noi și pe care o prețuim.”

„Ceea ce este absolut necesar, este lumina cercetătoare a lui Dumnezeu, de vreme ce dragostea de sine, dacă îi urmăm părerea interesată, ne va face să trăim într-un paradis al proștilor. Aceasta, și numai aceasta va deranja mulțumirea de sine și amăgirea de sine.”

„Inima este foarte complicată și încurcată; este atât de aproape de ochiul care caută să o analizeze, încât împiedică cercetarea noastră.”

„Trăim într-un secol al lipsei de profunzime, al superficialității, și posedăm o capacitate minunată de a ne autoînșela. Dușmanul consideră această capacitate ca fiind una dintre cele mai eficiente arme pentru distrugerea sufletelor oamenilor.”

„Oricât de dureroase și umilitoate pot fi cercetarea și expunerea, însuși începutul unei vieți care este în totalitate pentru Dumnezeu atârnă de faptul de a fi absolut onești cu El în ceea ce privește starea noastră spirituală actuală.”

„Nimic nu e mai ușor decât autoînșelarea; puține lucruri sunt la fel de dificile cu adevărata dezvăluire a sinelui. Putem pretinde sau chiar profesa experiența sfințeniei și totuși, să nu știm nimic despre moartea totală a vieții firești sau naturale.”

„…prosternarea la pământ, fiind expuși înaintea ochiului lui Dumnezeu […] – aceasta este ceea ce Duhul Sfânt și Cuvântul cercetător ne vor face dacă dorim acest lucru; și până nu ajungem să vrem acest lucru, vom trăi o viață amestecată, cu mai mult sau mai puțin „sine”, cu mai mult sau mai puțin Hristos.”

Aceste citate sunt din cartea „Calea Crucii”  scrisă de J. Gregory Mantle – Editura Perla Suferinței. Mai multe la pagina: https://andrewarasciuc.wordpress.com/citesc/