Suspiciunea intențiilor bune

Într-o relatare din vremea împăraților, mai exact din timpul domniei lui David, când împăratul Nahaș al amoniților a decedat, iar în locul lui a urmat la tron fiul său, Hanun, suspiciunea intențiilor împăratului David a fost dezastruoasă pentru fiii lui Amon.

O cerere ce aduce împlinire deplină

În viață avem diverse cereri care țin mai degrabă de binele personal imediat. Să ne meargă nouă bine. Să ne fie rezolvată o problemă. Să ne fie acoperită o nevoie. Să avem ceea ce ne este necesar. Să se facă dreptate. Bineînțeles, toate să fie în favoarea noastră!

Însă atunci când formulăm o cerere adresată lui Dumnezeu trebuie să fim atenți la scopul acelei cereri. Un scop egoist a unei cereri care vizează doar binele personal, fără a lua în calcul binele suprem poate să se izbească de un refuz sau de o lipsă a unui răspuns.

Înspre tărâmul unde visele se împlinesc

„Exprimarea unei așteptări înseamnă mult mai mult decât a face un compliment. O așteptare forțează deplasarea atenției respectivei persoane de la ceea ce a făcut spre ceea ce dorește să devină. Ea atrage omul înspre tărâmul unde visele se împlinesc. 

Când spui unei persoane ce aștepți de la ea, ești un vizionar. Presa se plânge constant că țara are nevoie de lideri vizionari. Ce este un lider vizionar? Este o persoană care poate vedea ceea ce alții nu văd încă. Un lider vizionar poate vedea orizonturi care depășesc vederea naturală și poate spune lucruri minunate pe care deocamdată numai el le poate vedea. 

Dumnezeu vă cheamă să fiți un părinte vizionar, un profesor sau un șef vizionar. Nu e vorba doar de scopurile sau obiectivele familiei, ale școlii sau ale companiei voastre, ci de oamenii din acele familii, școli și companii. El vă cheamă să ieșiți din starea constantă de pesimism și să înălțați spre norii noilor posibilități. […]

Vă puteți aminti de cineva care v-a vorbit, în săptămâna trecută, despre viitorul vostru într-un așa fel, încât inima a început să vă bată puțin mai tare? Și v-ați spus: „Îmi place această perspectivă asupra viitorului meu! Mi-ar plăcea să o văd împlinindu-se!” Dacă sunteți ca toți ceilalți, probabil că a trecut mult timp de când v-a încurajat cineva, v-a alimentat visele și s-a așteptat la cele mai bune lucruri din partea voastră. Știți care este perechea acestui adevăr? Persoana de alături se află în aceeași situație – dar ea vă are pe voi. De ce n-ați stropi cu puțină „credință și nădejde” într-acolo? ”

Paragrafe extrase selectiv din cartea „Cele 7 legi ale învățării – cum să înveți aproape orice practic pe oricine” scrisă de Bruce Wilkinson.

Saducheii de ieri și de azi…

Citind despre învierea fiului văduvei din Sarepta de către Dumnezeu prin prorocul Ilie (1Împărați 17:17-24) și amintindu-mi și de învierea fiului sunamitei prin prorocul Elisei (2Împărați 4:8-37) m-am dus cu gândul la o grupare religioasă din timpul venirii lui Isus pe pământ, mai exact la gruparea saducheilor, despre care Biblia specifică că ziceau că nu este înviere (Matei 22:23; Marcu 12:18; Fapte 23:8). Cum este posibil ca saducheii să nu creadă în înviere chiar dacă în Scripturile Vechiului Testament, pe care le aveau la îndemână în acea vreme, există dovezi care nu pot fi contestate despre învieri din morți?

Ca saducheii din timpul lui Isus și-a apostolilor există și astăzi creștini religioși care nu cred în anumite lucrări despre care Biblia vorbește… Saducheii sunt o dovadă a posibilității de-a nu crede în anumite învățături, lucrări sau chiar secțiuni din Sfânta Scriptură.

Goliații din viața noastră

Citind astăzi 1 Samuel 17 despre Goliat și înfrângerea acestuia de către David cu o praștie și cu o piatră, dar în Numele Domnului oștirilor, am realizat că fiecare creștin are în viața lui anumiți Goliați. Acești Goliați pot fi persoane cu o anumită autoritate, sau puși într-o anumită funcție, chiar din mediul religios. Aceștia par a fi de neînfrânt. Iar ca să-i identificăm putem fi atenți la următoarele aspecte:

1. Aruncă ocară asupra poporului lui Dumnezeu, precum a făcut Goliat, atunci când poporul Israel ieșea în fiecare zi la luptă.  De regulă, Goliații batjocoresc fie direct, fie indirect copiii lui Dumnezeu printr-o atitudine de superioritate, desconsiderând pe cei ce trăiesc prin Isus Hristos, uitând de fapt că aceștia sunt extrem de tari prin Isus Hristos, deși aparent sunt slabi. În categoria Goliaților se pot încadra și cei care nu trăiesc prin a fi lumină în întunericul acestei lumi, deși au o poziție religioasă cu influență asupra celorlați și totuși pretind autoritate.

2. Te provoacă la luptă – întotdeauna Goliații sunt acei ce provoacă certuri, dezbinări și inițiază lupta. Poate că ai persoane care zi de zi te provoacă la a fi într-un conflict deschis, nu uita că aceste persoane sunt din categoria Goliaților…

3. Se consideră superiori – Goliații tot timpul te privesc de sus, iar când se uită la tine râd, considerându-te prea mic, prea inferior pentru a se coborî la nivelul tău. Această superioritate poate izvorî dintr-o poziție, funcție pe care o dețin, poate din relațiie pe care le au, sau chiar din influența pe care o consideră că au asupra celor din jur.

4. N-au nici un dumnezeu – Există vorba aceasta „n-are nici un dumnezeu”, care se aplică în dreptul persoanelor imorale, corupte, sau care au făcut o infracțiune gravă. Interesant este că Biblia specifică că Goliat și-a blestemat dumnezeii, nu pe Dumnezeul lui Israel, ci pe dumnezeii filistenilor. Putem concluziona că Goliații chiar n-au nici un dumnezeu, pentru că dacă s-ar raporta într-un mod corect la Dumnezeul Cerurilor, atunci smerenia ar fi caracteristica acestora și respectul față de ceilalți îi va caracteriza, ba mai mult, prin Isus Hristos, iubirea divină față de aproape și chiar față de dușman va inunda ființa omului.

Ai identificat Goliați în viața ta? Vestea bună a biruinței prin Isus Hristos este valabilă și astăzi. Nu fugi de Goliații din viața ta, nu te ascunde de ei, ci în Numele lui Isus Hristos, prin iubire îi vei învinge!

Gamaliel – omul potrivit la locul potrivit

Citind astăzi din Biblie, m-am oprit asupra unui personaj care, deși făcea parte din categoria feriseilor, are o contribuție importantă asupra creștinismului. Nu, nu este vorba despre marele apostol Pavel, ci despre primul învățător al lui –  GAMALIEL.

Despre acest personaj Sfânta Scriptură precizează că era „…un învățător al Legii prețuit de tot norodul,…” (Fapte 5:34) și ocupa un loc în Sinedriu.

Deși în mod indirect, Gamaliel are o contribuție semnificativă asupra creștinismului, în mod deosebit asupra începutului creștinismului, devenind astfel: 

1. Apărătorul creștinismului – pentru că atunci când Petru și ceilalți apostoli sunt aduși în fața Sinedriului pentru a fi trași la răspundere că îl propovăduiesc pe Isus Hristos, Gamaliel se ridică în picioare și atrage atenția asupra importanței deciziei pe care trebuie s-o ia în dreptul apostolilor, afirmând: „Nu mai necăjiți pe oamenii aceștia și lăsați-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu” Fapte 5:38-39.

2. Inițiatorul marelui apostol al creștinismului – Pavel – însuși Pavel mărturisind: „eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învățat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinților noștri…”

Astfel alege Dumnezeu să se folosească de Gamaliel în momente importante din lucrarea Sa. Da, Dumnezeu alege să se folosească de un om religios, din rândul fariseilor. Este atât de important să nu ne rezumăm a fi doar niște activiști într-o comunitate relgioasă, ci să înțelegem ce dorește Dumnezeu să spunem în momente dificile ale lucrării Sale și să continuăm să investim în formarea de ucenici, pentru că nu putem ști ce fel de oameni mari vor deveni cei în care noi investim astăzi!

Betuel – un tată responsabil

Probabil că atunci când citim Geneza 24 atenția noastră este îndreptată asupra Rebecăi, care apare pe scenă ca viitoare soție a lui Isaac. Dar tot în acest capitol, un personaj remarcabil este tatăl acestei tinere, pe nume Betuel, care după ce îl ascultă pe robul lui Avraam cum au decurs lucrurile în întâlnirea Rebecăi, nu zăbovește să dea un răspuns, și chiar nici nu pune întrebări pentru a se asigura asupra realității povestirii. Acesta se exprimă cu o siguranță uimitoare:

„De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ți mai putem spune nici rău, nici bine. Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o și du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul.”

Ce credință! Nici măcar inima de tată nu-i o piedică în împlinirea voii lui Dumnezeu. Pe când, mama fetei și fratele ei încearcă să mai oprească fata măcar vreo zece zile, să mai rămână câtva timp cu ei… În acest context, când mama și fratele spun mai las-o pe Rebeca măcar un timp, tatăl, care avea autoritatea finală în familia iudaică, îi spune robului lui Avraam fără reținere „ia-o și du-te”. Am fi tentați să îl condamnăm pe Betuel de iresponsabilitate. Până la urmă acel rob era un necunoscut… Totuși, acesta dă dovadă de o responsabilitate demnă de apreciat, încredințându-și fata în mâna Domnului, fiind sigur că acest lucru vine de la Domnul, fără a mai critica voia lui Dumnezeu în dreptul fetei, fără a mai interoga robul lui Avraam, fără a opri fata de la intrarea în binecuvântările pregătite de Dumnezeu. Aceasta este o credință autentică exprimată într-un mod practic. Noi am fi gata să acționăm în acest fel?

Străini cu inima necircumcisă

Dumnezeu are un mesaj clar pentru poporul Israel în Ezechiel 44:6:

„Spune-le răzvrătiților acestora, […], că așa vorbește Stăpânul Domn: „Voi cei din casa lui Israel, destul cu urâciunile voastre! Pe lângă toate urâciunile voastre, ați mai adus în Lăcașul Meu și niște străini, cu inima necircumcisă…” (NTR).

Va veni o zi, în care Dumnezeu va spune DESTUL cu urâciunile voastre! Va fi o zi a judecății, o zi a Domnului, despre care profeții vechi-testamentari vorbesc deseori, ca fiind o zi de groază, o zi dureroasă pentru mulți.

Orice persoană care nu mai luptă pentru credința lui, prin rugăciune și citirea Cuvântului lui Dumnezeu, prin mărturisirea continuă a păcatelor și printr-o vigilență continuă, se încadrează în categoria „răzvrătiților”!  Aceștia au o problemă de autoritate, pentru că nu se mai raportează la Dumnezeu ca al lor Stăpân și Domn. Ba mai mult… ajung să trăiască o viață în care fiecare acțiune reprezintă o urăciune înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt străini în raport cu Dumnezeu și au inima necircumcisă, adică neschimbată!

„Doamne Stăpâne te rog ferește-ne de-a ajunge într-o astfel de stare, sau într-un astfel de stil de viață și totodată ferește-ne de prieteniile cu astfel de persoane, pentru că astfel, cu siguranță nu vom aduce în Lăcașul Tău niște străini, cu inima necircumcisă!”

Atitudinea slujitorului cu ungere de la Dumnezeu

În citirea Bibliei m-am oprit asupra unui pasaj și am meditat îndelung:

„Țadoc era și el acolo, și cu el toți Leviții, ducând chivotul legământului lui Dumnezeu; și au așezat jos chivotul lui Dumnezeu, și Abiatar se suia, în timp ce tot poporul isprăvea de ieșit din cetate. 

Împăratul a zis lui Țadoc: „Du chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate. Dacă voi căpăta trecere înaintea Domnului, mă va aduce înapoi și mă va face să văd chivotul și Locașul Lui.

Dar dacă va zice: „Nu-mi place de tine”, iată-mă, să facă ce va crede cu mine.” 2Samuel 15:24-26

M-a impresionat atitudinea împăratului David în acest moment dificil: fuge de fiul lui, de fiul „care a ieșit din trupul” lui (2Samuel 16:11). Chiar și în acest context critic nu tratează lucrurile sfinte, care îl aduc în legătură cu Dumnezeu, într-un mod ușuratic.

Deși știa că este uns împărat al poporului Israel, alege să fugă, dar nu cu chivotul Domnului, care era un semn al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului, ci lasă chivotul la locul lui. David avea tot dreptul, în calitate de împărat, să ia chivotul Domnului cu el, dar nu recurge la un astfel de gest. 

David știa că prezența lui Dumnezeu, manifestată atunci prin prezența fizică a chivotului, nu trebuie tratată ca un lucru de apucat, nu depinde de prezența unui anumit om, ci este în totul alegerea lui Dumnezeu.

Astăzi, în ceea ce privește slujirea lui Dumnezeu, suntem atât de departe de atitudinea lui David… Am întâlnit, cu ceva timp în urmă, slujitori evanghelici, care consideră că fără ei lucrarea lui Dumnezeu n-ar mai propăși… Că totul se învârte în jurul lor. Unii nu cedează la amvon, chiar și atunci când sunt acuzați și „fug” de anumiți frați, ci aleg să lupte într-un mod murdar folosindu-se de lucrurile sfinte. Unii doresc tot mai mult ca să identifice lucrarea lui Dumnezeu cu numele lor, dacă se poate chiar și clădirea Bisericii să fie, atât timp cât vor trăi, pe numele lor. Total în neconcordanță cu Biblia!

Din pasajul biblic de mai sus învățăm:

1. Cei care au ungerea din partea lui Dumnezeu pentru a-L sluji sunt gata să se dea deoparte într-un conflict inițiat de alții, chiar și de o persoană dragă;

2. Cei care au ungerea lui Dumnezeu în slujire se încred în Dumnezeu, care va face dreptate în orice situație și în orice circumstanță și sunt gata să spună ca David: Dacă Dumnezeu va zice: „Nu-mi place de tine”, iată-mă să facă ce va crede cu mine.

3. Cei care au ungerea lui Dumnezeu în slujire cred în credincioșia lui Dumnezeu, în fața Căruia dacă capeți trecere, vei vedea din nou binecuvântarea și bucuria prezenței Lui.

Așa da atitudine!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Creștini cu inimi sfâșiate

Citeam profeția lui Ioel și mi-a atras atenția două versete din capitolul 2:

„Dar chiar acum, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset și bocet! Sfâșiați-vă inimile nu hainele și întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate și-I pare rău de relele pe care le trimite.” 

Potrivit acestei profeții biblice a fi creștin înseamnă a avea inima sfâșiată. Suntem tentați deseori să facem acte exterioare care să demonstreze întoarcerea la Dumnezeu, în genul sfâșierii hainelor, dar până nu ne sfâșiem inimile nu există o întoarcere autentică spre Dumnezeu.

Este pus un accent deosebit pe urgența unei astfel de acțiuni de la începutul celor două versete „dar chiar acum”! Autoritatea este menționată prin „zice Domnul”. Punând cele două aspecte împreună vom înțelege importanța întoarcerii la Dumnezeu. Iar aspectele exterioare a întoarcerii la Dumnezeu prin sfâșierea inimilor noastre sunt: postul, plânsetul și bocetul.

Atunci când ne întoarcem la Dumnezeu sfâșiindu-ne inimile vom descoperi un Dumnezeu milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate. Vei fi compleșit de imaginea UNUI ASTFEL DE DUMNEZEU!