2012: Sfârșit de an… cu apus de soare

Deși e iarnă, ultima zi din anul 2012 la Suceava este o zi frumoasă și însorită. Iată că avem parte de un sfârșit de an cu un apus de soare extraordinar!

Peste câteva ore anul 2012 va fi parte a istoriei, făcând loc anului 2013. Având în imagine această priveliște, a soarelui care apune, putem realiza încă o dată că ne aflăm în timp, dar într-o zi vom păși în veșnicie, în afara timpului, unde nu va mai exista apus de soare, pentru că, după cum citeam astăzi de pe ultimele pagini ale Bibliei: „Cetatea n-are trebuință nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu, și făclia ei este Mielul” (Apocalipsa 21:22). Acest adevăr se repetă și în Apocalipsa 22:5: „Acolo nu va mai fi noapte. Și nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentu că Domnul Dumnezeu îi va lumina”.

Și chiar în ultimele cuvinte din Vechiul Testament se face referire la „un Soare”: „Dar pentru voi, care vă temeți de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii și tămăduirea va fi sub aripile Lui…” 

Pe 21 decembrie e SFÂRȘITUL

Când ați citit titlul, așa-i că v-ați gândit la sfârșitul lumii, potrivit calendarului maiaș? Dar eu doresc să vă spun că sigur pe 21 decembrie 2012, dacă Hristos nu revine până atunci, va fi sfârșitul primului semestru din acest an școlar. Vineri, 21 decembrie 2012, este ultima zi de școală înainte de vacanța de vară, e sfârșitul semestrului I din anul școlar 2012-2013. 

După ce s-a speculat că potrivit calendarului maiaș sfârșitul lumii va fi pe 21 decembrie 2012, citeam astăzi un articol pe EVZ.ro, cum că liderii maiașilor au ieșit în Central Park – New York și au declarat că lumea nu se va sfârşi pe 21 decembrie 2012, ci că  acest calendar maiaş este format din mai multe cicluri,  iar pe 21 decembrie 2012 se încheie unul din aceste mari cicluri și începe un nou ciclu, care ne va oferi noi oportunități.

E bine că în cele din urmă au ajuns la concluzia că nu va fi sfârșitul lumii! Pentru a justifica eroarea au adus câteva explicații care nu aduc nimic nou, că și ziua de mâine e nouă, și aduce noi oportunități.

Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia este foarte clară cu privire la revenirea lui Isus Hristos:

„Vegheaţi, deci, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” Matei 24: 42-44

„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” 2 Petru 3:10

„Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.” 1 Tesaloniceni 5:2