O mână puternică

În momentul în care Dumnezeu hotărăște să scoată poporul Israel din Egipt, El se descoperă lui Moise și-i vorbește, accentuând că vor fi izbăviți de sub robia grea a egiptenilor de „o mână puternică” –  mi-a atras atenția această expresie care se repetă deseori în mesajul pe care îl transmite Dumnezeu lui Moise:

„Știu că împăratul Egiptului n-are să vă lase să plecați decât silit de o mână puternică.(Exodul 3:19)

„Domnul a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce voi face lui Faraon: o mână puternică îi va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din țara lui.” (Exodul 6:1)

Mă gândeam că un astfel de popor putea fi scos din Egipt și altfel, mai ales că se accentuează deseori în Biblie că în acel moment al robiei poporul era foarte mare la număr, și pe zi ce trecea aceștia se înmulțeau foarte mult. De frică egiptenii îi puneau la muncă, pentru ca aceștia să nu se răscoale împotriva lor! Dumnezeu îi putea chema să lupte, având în vedere că după ce ieșeau din Egipt aveau să dea piept și să lupte cu multe popoare, până la ocuparea țării Canaan.

Totuși Dumnezeu alege ca la pornirea poporului din Egipt prima luptă să fie a LUI, să-și arate mâna puternică față de popor și astfel în lungul lor drum spre Canaan aceștia să-și poată pune încrederea doar în Dumnezeu! Și cu toate acestea știm că uneori poporul a uitat de mâna puternică a lui Dumnezeu și a cârtit…

Ne încredem noi permanent în această mână puternică a lui Dumnezeu?

Cred că deseori am cunoscut această mână puternică implicată în circumstanțele vieții noastre. La baza vieților noastre se află mâna puternică a lui Dumnezeu, care ne-a izbăvit de sub puterea și robia păcatului, prin sângele Fiului Său, Isus Hristos. Dumnezeu ne vorbește deseori prin Duhul Său, care este în noi, că va interveni cu mâna Sa puternică în problemele vieților noastre.

Cum luptăm? Apelând la strategiile noastre sau lăsând mâna puternică a lui Dumnezeu să ne izbăvească?

Nu uita: în anumite situații soluția lui Dumnezeu este mâna Lui puternică.