CITESC: Sinele și păcatul

„Dacă suntem cu adevărat eliberați de ciuma egoismului, nu ar trebui să ne placă nedreptatea; nu ar trebui să ne susținem drepturile; nu ar trebui să manifestăm nici un fel de îngăduință față de sine, nici să prețuim vreun duh de nemulțumire. Nu ar trebui să jubilăm atunci când suntem lăudați, nici să fim descurajați atunci când suntem judecați. Nu ar trebui să ne așezăm pe cel mai bun scaun în mașină sau tren. […] A fi salvat  de lepra păcatului înseamnă, deci, a fi salvat de lepra eului, și dacă nu suntem salvați de eu, cu siguranță că nu suntem salvați de păcat.”

„Dragostea de sine și dorința noastră de a fi fericiți este naturală și inocentă atunci când este ținută între limitele normale pentru că nu este natural ca un om să își urască propriul trup. Atunci când acest principiu depășește limitele corespunzătoare devine egoism.”

„Sufletul, în manifestarea sentimentelor sale, trebuie să aibă un centru al dragostei pe undeva. Acel obiect central deține sentimentele inimii, oricare ar fi caracterul său. Centrul iubirii omului trebuie să fie în el însuși, în alte creaturi sau în Dumnezeu. El îi poate iubi pe toți, dar nu poate iubi mai mult de o ființă în mod absolut. Dacă această dragoste se centrează pe sine, dacă eul este centrul gândirii, simțirii, voinței și acțiunii omului, acesta este, bineînțeles, o ființă egoistă și nu poate fi o ființă sfântă, pentru că sfințenia este antonimul egoismului. Dragostea pură nu este nemăsurată; deci, există strict o măsură de dragoste, atât cât obiectul are dreptul să aibă.”

„Dragostea de sine este, prin urmare, dușmanul de moarte al dragostei de Dumnezeu. Nimeni nu poate contesta dreptul Lui de a fi iubit în mod absolut de noi, în El Însuși și pentru ceea ce este El.”

CITESC: Lumina crucii

„Partea cea mai adâncă a sinelui nostru este descoperită prin atitudinea pe care o avem față de crucea lui Isus. Dacă stăm în lumina ei, o vom percepe ca pe o piatră de încercare unde suntem testați și dovediți până în adâncul ființelor noastre.”

„Crucea nu are doar puterea de a cuceri păcatul, ci și de a-l dezvălui. Înainte de a putea fi „mort față de orice viciu”, trebuie să existe lumină pentru a descoperi caracterul său dezgustător.”

„Există acei oameni care pot mărturisi că observarea legăturii dintre moartea lui Hristos și păcatul lor le-a descoperit imediat caracterul adevărat al păcatului și i-a frânt puterea într-atât încât crucea s-a dovedit a fi, într-un mod complet neașteptat, calea lor spre libertate. Uită-te la El, ca la adevăratul Șarpe de aramă, până când febra și otrava păcatului tău vor fi vindecate.”

„Sfințenia este elementul în care trebuie să fie găsite salvarea și cerul. Da, crucea mă condamnă să devin sfânt. Fiecare creștin este un sfânt prin chemare.”

„Moartea și viața Lui de înviere mă condamnă să fiu sfânt și este nespus de rușinos pentru mine să pretind că sunt una cu El în eliberarea de pedeapsa păcatului pe care o asigură crucea Sa și să nu fiu una cu El în atitudinea Lui față de păcat și în atitudinea Lui față de Dumnezeu.”

„Adevărații crucificatori au fost păcatele noastre – și noi, noi înșine – păcătoșii pentru care El a murit. Aceasta a fost adevărata putere a întunericului care a pus în mișcare tot șirul morții. Păcate voliționale renăscute în gând și în acțiune, rănile care au fost suferite pe Muntele Calvarului. Și aceasta descoperă în noi adevărata adâncime și dimensiune a vinii noastre.”

„Sufletul poate consimți că în încăperile imaginilor să rămână atârnate poze ale lururilor rele, chiar și dacă răul nu ar putea fi niciodată trădat în fapte. Păcatele duhului ar putea fi ascunse sub o viață care în exterior nu poate fi învinuită. Unica noastră siguranță stă în a avea întreaga viață judecată în lumina crucii, însușindu-ne în mod continuu curățirea, pe care crucea a pregătit-o, de orice întinăciune a cărnii și a duhului.”

Aceste citate sunt din cartea „Calea Crucii”  scrisă de J. Gregory Mantle – Editura Perla Suferinței. Mai multe citate AICI!