În aceste zile toate privirile sunt ațintite asupra Curții Constituționale, care va trebui să ia o decizie în ceea ce privește Referendumul pentru demiterea Președintelui României, decizia constând în validarea sau invalidarea Referendumului.
Mai presus de decizia Curții Constituționale este decizia „Curții Scripturale”. Adevărata tragedie a acestui secol este că cei mai mulți au pierdut din vedere că urmează un verdict al Dumnezeirii de validare sau invalidare a identității creștinului în Isus Hristos. Judecătorul Suprem care va lua decizia cea mai corectă, pentru că El cunoaște gândurile, intențiile și cele mai ascunse lucruri din inima omului, este Isus Hristos. În Sfânta Scriptură la Marcu 4:22 scrie: „Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină”.
Dacă pentru Curtea Constituțională legile și Constituția sunt cele care conduc spre o decizie, pentru Judecata Finală Scriptura, cunoscută sub numele de Biblie, va fi reperul final după care se va lua decizia pentru stabilirea destinației tale eterne, Raiul sau Iadul. Iar dacă Constituția are lacunele ei, Biblia este infailibilă, adică fără greșeală. Apostolul Pavel spune în Romani 2:16 că „Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.” Termenul „Evanghelia mea” este folosit cu referire la Evanghelia lui Isus Hristos și implicit la întreaga Sfântă Scriptură.
Pentru a avea parte de bucuria Cerului citești Biblia? Trăiești potrivit Sfintelor Scripturi pentru ca la sfârșitul acestei lumi să se valideze identitatea ta de copil al lui Dumnezeu și astfel să ai intrare în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu?
Isus Hristos se adresează ucenicilor astfel în Matei 19:28: „Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.”