Mângâietorii supărăcioși

Citind din Sfânta Scriptură dialogul dintre Iov și prietenii săi, care vin să-l mângâie, în dificila suferință prin care trece, am observat un schimb de replici, pe alocuri destul de dure, culminând la un moment dat cu eticheta pe care o pune Iov prietenilor săi: „mângâietori supărăcioși”.

Meditând la această expresie și din experiența firavă acumulată până în prezent am putut realiza că această expresie are o bază puternică în realitatea bisericilor evanghelice de astăzi. Oare câți mângâietori supărăcioși există astăzi în bisericile noastre? Cred că sunt pline…

Iată câteva replici pe care le dă Iov unor astfel de „mângâietori supărăcioși”, care se considerau prietenii lui:

„…voi toți sunteți niște mângâietori supărăcioși…”  Iov 16:1

prietenii mei râd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi, să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu, și fiului omului împotriva prietenilor lui.” Iov 16:20,21

„Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăsește frica de Cel Atotputernic.” Iov 6:14

„Voi năpăstuiți pe orfan, prigoniți pe prietenul vostru!” Iov 6:27

„Căci voi sunteți niște făuritori de minciuni, sunteți cu toții niște doctori de nimic.  Iov 13:4

„Părerile voastre sunt păreri de cenușă…” Iov 13:12

„Sunt înconjurat de batjocoritori și ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.”  Iov 17:2

„Cine dă pe prieteni să fie prădați, copiilor aceluia li se vor topi ochii.”  Iov 17:5

„A depărtat pe frații mei de la mine, și prietenii mei s-au înstrăinat de mine.”   Iov 19:13

Aceste cuvinte din Biblie doresc să le dedic prietenilor mei, care s-au dovedit a fi doar niște „mângâietori supărăcioși”! 

Eu nu știu Doamne…

Răsfoind Biblia mea am dat peste o poezie, care o am în Biblie de mult timp, dar de fiecare dată e tot mai încurajatoare și mai reală în viața mea.

Eu nu știu Doamne unde încă
îmi vei duce pașii mei,
dar știu că Tu-mi vei fi oriunde
lumină sfântă pentru ei.

Eu nu știu Doamne ce ispite
vor mai veni în calea mea,
dar știu că-n Tine biruință
Și ocrotire voi avea.

Eu nu știu Doamne de câți prieteni
mai pot fi încă părăsit,
dar știu că Tu vei fi cu mine
Însoțitor nedespărțit.

Eu nu știu Doamne câte lacrimi
au să-mi mai plângă ochii mei,
dar știu că Tu vei fi alinare
și mângâiere pentru ei.

Eu nu știu Doamne câte jertfe
mai trebuie s-aduc din greu,
dar știu că Tu-mi vei da putere
să-mi sui deplin calvarul meu.

Eu nu știu Doamne câte rane
voi mai primi de la ai mei,
dar știu că Tu-mi vei da răbdare
și rugăciune pentru ei.

Eu nu-mi știu Doamne viitorul,
dar știu că e-n Mâna Ta,
ajută-mi să nu uit aceasta
ca liniștit să-ți pot urma.