„Nu mai încape timpul”

O expresie pe care am auzit-o deseori rostită de anumite persoane este „nu mai încape timpul…”  Uneori zâmbeam când auzeam această expresie, punându-mi întrebări de genul: „unde să încapă?”, „cum să încapă?”…

Într-adevăr… chiar nu mai încape timpul!!! Deși e o expresie puțin ciudată… e atât de reală! Devenim din ce în ce mai ocupați și nu mai luăm în calcul lucruri importante ce contribuie la formarea caracterului nostru.

Nu mai găsesc timp pentru a scrie pe blogul personal…

Nu mai găsesc timp să citesc cărți de calitate cum făceam în trecut….

Aproape că nu mai găsesc timp să mă întâlnesc cu prietenii…

Astăzi m-am uitat în calendar și „m-am speriat” când am văzut în ce dată suntem și revista pe care o coordonez, nu a apărut într-un nou  număr ce era în calcul să iese de ceva timp…

Mă simt stresat de timp… tânjesc după acea viață în care să nu mai calculez totul în timp, ci să pot face tot ceea ce-mi doresc în afara timpului, pentru că voi avea o eternitate la dispoziție!

Prima mea zi de master

E un har ce l-am primit de la Dumnezeu, pentru a intra pe locul 5 din cele 7 locuri fără taxă la specializarea „semiotica limbajului în mass-media și publicitate” la „Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării”.

Astăzi, după o săptămână în care am lipsit la cursurile de la master, m-am gândit să merg și eu la primul curs din această săptămână… După o zi stresantă… pe la ora 18 ajung la primul curs, după ce aștept vreo 20 de minute la ușă ca să vină profesoara, aflăm că de fapt primul curs e o limbă străină, și nu oricare, ci limba franceză!

„Mult îndrăgita limbă franceză” mi-a adus amintiri: încă din clasele primare ora de franceză îmi dădea emoții… mă chinuiam s-o înțeleg… s-o învăț… să citesc bine în franceză – iar în acest aspect aveam un plus pentru că atunci când eram copil pronunțam litera „r”, precum o pronunță francezii… iar la liceu, limba străină la care trebuia să dau examenul de bac era franceza! Am avut o profesoară foarte responsabilă care ne motiva să învățăm această limbă, ne stresa cu portofolii… iar la Bac ne-a dat câteva eseuri să le învățăm.. am încercat să învăț cât se poate de bine, și în marea zi de examen, tremurând am intrat în clasă, informat fiind că acea comisie care mă va evalua este foarte severă… am tras un subiect, și cum nu prea știam, prima mea reacție a fost să mă uit speriat la acel subiect… dar cu recunoștință față de Dumnezeu spun că au început în mintea mea să vină idei ce le-am învățat din acele eseuri, idei din diferite eseuri, și parcă totul se lega mai bine decât aș fi putut face eu acasă cu vreo 10 cărți pe lângă mine… Mi-a rămas și acum în minte aprecierea comisiei: „Tres bien!” Nota maximă la acest examen nu se datorează doar eforturilor mele, ci într-un mod deosebit harului pe care Dumnezeu l-a revărsat peste mine.

Primul curs la master, a fost pentru mine o ocazie să-mi mai testez cunoștințele de franceză, dar a fost și o „piatră de aducere aminte” a cum a lucrat Dumnezeu pe parcursul școlii!

Întâlnire cu un prieten din copilărie

În mintea mea au venit amintiri din vremea copilăriei o dată cu întâlnirea în cartier a celui mai bun prieten din acea perioadă.

În una din zilele din această toamnă, pe când mergeam în spre sediul revistei, mintea mea fiind frământată de problemele cu care mă confrunt, m-am întâlnit cu cel cu care am petrecut un timp remarcabil din copilăria mea, în acel moment mintea mea fiind inundată cu o mulțime de amintiri ale experiențelor ce le-am avut cu acest prieten…

La prima vedere, am privit unul la altul și ne-am dat seama cât de mult ne-am schimbat… Au trecut anii, viața a fost în așa fel încât ne-a dus pe drumuri diferite, eu fiind plecat din Suceava de trei ani și ceva la București pentru a studia, el fiind prins cu un job în Suceava… și în toți acești ani care au trecut ne-am schimbat… Deși fiecare dintre noi ne-am mai înălțat fizic, tot el este mai înalt, dar gândirea noastră părea atât de diferită de cea când petreceam timp împreună, încă din primele cuvinte ce le-am schimbat ne-am dat seama că viața ne-a schimbat atât de mult…

Și nu după mult timp în care ne-am povestit în mare cum a decurs ultima perioadă din viață, am ajuns fără să vrem la amintirile din perioada în care făceam lucruri împreună: cum în fiecare dimineață tremurând de frig în timpul iernii mergeam fără chef prin zăpada de afară spre școală, cum uneori deranjam orele în care ne plictiseam fiind prea distrați… cum aruncam cu castane pe stradă, uneori nimerind mașinile… și la o castană aruncată de prietenul meu care a nimerit parbrizul unei mașini în mers, șoferul oprind și trăgându-i o palmă peste față… dar toate acestea ne făceau să ne simțim importanți, să simțim că suntem cineva!

Și acum… totul e atât de diferit, atât de mult și-a pus amprenta asupra vieților noastre experiențele ce le-am avut odată ce am terminat școala generală…

Acum altfel vedem viața, am început să povestim deja de planuri de viitor, ceea ce atunci poate nu exista în discuțiile ce le aveam… acum evaluăm realizările și ceea ce ne-am propus dacă e într-adevăr realist…

Totul s-a schimbat… la nivel de gândire… în ceea ce simțim… acum altfel simt povara responsabilității pentru sufletul prietenului meu…

O perspectivă asupra vieții

Deși suntem parte a unei societăți în care avem impresia că nu mai e timp nici să ne formăm o opinie cu privire la lucrurile ce se întâmplă în fiecare zi în viața noastră, sau în jurul nostru, consider că e important să ne exprimăm părerea personală asupra anumitor realități. De aceea, e important să fim activi cu toate metodele ce ne sunt puse la dispoziție în această perioadă.

Pentru că a trecut o perioadă destul de mare de timp, în care nu am activat pe blogul personal, cred că este timpul să-mi reiau activitatea pe acest blog și să postez articole ce să fie benefice pentru cei care vor ajunge pe aici.

Privind în urmă… îmi dau seama că a fost o perioadă de mari schimbări în viața mea, perioadă în care a trebuit să fac alegeri importante. Dar prin intervenția lui Dumnezeu la fiecare pas în viața mea printr-o călăuzire specifică, prin diferitele metode ce îi sunt puse la dispoziție omului, și de care m-am folosit și eu, consider că am luat decizii ce au adus binecuvântarea Lui asupra vieții mele.

Pentru cei ce mă cunosc, vă las să descoperiți schimbările din ceea ce va urma să postez pe blog… pentru ceilalți… doresc să împărtășesc diferite experiențe de viață…

Cum definești astăzi responsabilitatea?

 Stăteam astăzi dimineață de vorbă cu câțiva tineri despre superficialitatea cu care este tratată în zilele noastre slujirea lui Dumnezeu, atât de simplii credincioși, cât și de marii slujitori, care sunt în puncte cheie a lucrării lui Dumnezeu. Cu cei care vorbeam – fiind implicați cu toții de curând în slujirea lui Dumnezeu –  am ajuns la concluzia că cel puțin în zona Sucevei există un curent de care „se izbesc” tinerii ce doresc sincer să se implice în slujire.

Important de menționat pentru înțelegerea curentului, este că fiecare tânăr trebuie ca să se implice în slujire într-o strânsă interdependență cu Biserica și să fie în armonie cu Aceasta. Chiar și cel ce are chemarea să fie misionar într-o altă cultură trebuie ca să aibă spijinul Bisericii de unde face parte.

Un tânăr care este sincer înaintea lui Dumnezeu își va înțelege chemarea și va căuta s-o împlinească cu RESPONSABILITATE! De obicei, un tânăr care dorește să facă voia lui Dumnezeu conștientizeză imensitatea responsabilității ce-o implică slujirea ce îi este încredințată. De aceea, se dedică cu tot devotamentul să-și facă partea cât mai responsabil.

Ceea ce este tragic, e faptul că sunt frânați de „acuzatorii smeriți” ce se simt complexați că au fost deranjați din confortul lor spiritual în care se odihneau de ani de zile și se ridică când observă un tânăr responsabil și începe să strige: „E mândru!”

În zilele noastre cei mai mari din bisericile creștinilor clasifică responsabilitatea cu mândria. Ei sunt gata doar să acuze și să înnăbușe potențialul din tinerii din zilele noastre. Se pierde o mare binecuvântare a bisericii pentru că mulți conducători ai bisericilor, bătrânii, liderii de tineret și mulți creștini care au o vârstă medie știu doar să acuze slujirea cu responsabilitate ca fiind o slujire cu superioritate.

Trăim într-o spiritualitate mediocră, din care dacă ai curajul să ieși vei fi ucis! Trăim într-o slujire superficială, pe care dacă ai curajul s-o schimbi vei fi terminat de „lupii mascați în piei de oaie” din bisericile noastre!

Prietenul în suferință se cunoaște

„Cu-adevărat, nu-mi pot fi de nici un ajutor! Orice sprijin m-a părăsit!

Cel deznădăjduit are parte de mila prietenului său, altfel și-ar pierde frica de Cel Atotputernic.

Dar frații mei sunt înșelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care ies din matcă, ca torentele tulburi din cauza gheții, în care stă ascunsă zăpada. Când se-ncălzește vremea, pâraiele seacă, când e cald, li se usucă albia.” Iov 6:13-17 Traducerea NTR

„Am eu puterea de a-mi veni singur în ajutor, acum când succesul m-a părăsit?

Cel ce suferă are drept la mila prietenului lui, chiar dacă părăsește frica de Cel Atotputernic.

Frații mei s-au arătat înșelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care se revarsă, când se întunecă de sloiurile topite și se umflă de zăpada dezghețată, dar care seacă pe arșiță și albia li se usucă pe căldură.” Iov 6:13-17 Traducerea „Biblia deschisă”

O nouă victorie cu 9,75

Domnul are metodele Lui de a lucra și de multe ori ne uimește prin acestea!

Joi și vineri, 18-19 iunie 2009, am dat examenul de licență, examen ce consta în două probe: examen scris și prezentarea lucrării de licență.

Am mai dat o dată licența în iunie 2008, și aceasta datorită faptului că eram prima generație de studenți, care se încadra în noul sistem de învățământ, adoptat în anul 2005, când s-a trecut de la 4 ani de studiu la 3 ani. Iar după ce am susținut examenul de licență în anul 2008, cu 9,75 și mă întorceam spre casă plin de bucurie, am primit un telefon din partea unui prieten care mi-a spus că la știri se anunță că cei ce studiază „teologia” vor trebui să mai studieze…. Nu l-am crezut, dar atunci când am ajuns acasă și am analizat știrile am înțeles că va trebui să mai fac un an de studiu după noua lege din învățământ pentru cei ce studiază „teologia”… Motivul? Teologia nu se poate studia în trei ani! După câteva zile s-a confirmat acest lucru printr-o scrisoare din partea facultății, care ne anunța că în octombrie trebuie să ne întoarcem la facultate pentru a mai face cursuri timp de un an, astfel să acumulăm creditele necesare pentru a fi absolvenți.

Iar după terminarea anului IV de studiu, din nou examen de licență. Noi, studenții, ne așteptam să nu fie greu, având în vedere că am mai dat o dată examenul, și ne-am obișnuit cu „stresul licenței” și cu atmosfera ce caracteriza acest examen… Dar… Nu a fost după așteptările noastre! A fost un examen de licență susținut în condiții mult mai severe decât cum ne-am așteptat! 

În cele două zile de examen, având în vedere cum decurgeau lucrurile, am stat într-o atitudine de rugăciune înaintea lui Dumnezeu, mi-am exprimat dependența față de El și am cerut ajutorul lui Dumnezeu. Și EL a răspuns într-un mod în care m-a uimit!!!

În prima zi, după ce am scris la examen „de mă durea mâna”, am așteptat cu o oarecare emoție rezultatele… În timpul așteptării am petrecut un timp în părtășie personală cu Dumnezeu, în acest timp El mi-a vorbit prin pasaje din Scriptură ce arătau victoria lui David asupra lui Goliat, și biruința lui Pavel în timp ce se îndrepta spre Roma și a fost confruntat cu o furtună pe mare, dar cu ajutorul lui Dumnezeu a scăpat cu viață. Toate acestea îmi transmiteau că voi avea parte de victorie! Când s-au afișat rezultatele examenului scris am văzut că evaluarea examenului meu a fost făcută cu nota: 9,50! Eram singurul din cei 28 de absolvenți care am luat aceeași notă la examenul scris ca în anul 2008. Am rămas impresionat, și mi-am dat seama că prin aceasta Domnul îmi vorbește într-un mod deosebit!

Nu după mult timp am aflat că s-au format trei comisii pentru partea a doua a examenului și că eu va trebui să prezint lucrarea de licență în fața acelei comisii în care se afla unul dintre cei mai exigenți profesori pe care i-am avut în cursul celor 4 ani de studii, profesor cu care am avut primul examen din prima sesiune, din anul I, examen la care a lăsat restanțieri aproximativ jumătate dintre studenții din anul meu. În acea seară am citit încă o dată licența, mi-am făcut o schiță, și am început să mă pregătesc cât se poate de conștiincios, tot într-o atitudine de rugăciune, prin care ceream ca harul lui Dumnezeu să completeze efortul meu. Din nou Domnul a lucrat într-un mod extraordinar, așa încât am luat 10 pe lucrarea de licență!

Așadar, Domnul a lucrat într-un mod atât de uimitor: să am aceeași medie la examenul de licență ca în anul 2008 (medie făcută din nota de la examenul scris și proba orală). E un caz unic al promoției care am absolvit anul acesta! Eu nu cred că e o simplă întâmplare, ci e o victorie ce nu puteam s-o realizez nicidecum singur, e victoria lui Dumnezeu în viața mea! 

Sub aura spiritualității

Sunt unii care încearcă să pară atât de spirituali, dar în spatele acelei „spiritualități” se ascunde o viață dublă și dacă vom analiza puțin „spiritualitatea” acelei persoane ne vom da sema că nu este condus de principii puternice ci în spatele „spiritualității” se ascunde superficialitate, compromisuri, dorințe egoiste, orgoliu, ș.a.

În perioada actuală nu te mulțumi să privești la suprafață, nu accepta persoane în sfera ta de interacțiune după o simplă privire asupra vieții acelei persoane. Nu-ți pune încrederea în cel care pare a fi „spiritual”, pare să facă multe lucruri bune. Nu accepta să faci echipă în slujire cu primul venit „cu o râvnă ce mută chiar munții.” Nu te identifica cu cei care prin „spiritualitatea” lor arată că doresc să facă cât mai mult, când de fapt ei doresc să fie în lumina reflectoarelor…

Caută o „spiritualitate” calitativă și pe cei care au „greutate în spiritualitate.” Nu te mulțumi să privești la aparențe ci pășește în profunzime! Nu privi doar la ceea ce fac persoanele cu care interacționezi, analizeză caracterul! Nu te simți împlinit pe lângă cel care are doar o imagine a spiritualității și nu are o trăire reală cu Dumnezeu!

„Gândește dumnezeiesc” făcând lucruri de calitate și pășind în profunzimea relației personale cu Dumnezeu, și în profunzimea relațiilor cu cei din jur.

Criza autorității

Într-o societate în care democrația domnește parcă a dispărut orice fel de autoritate. Această realitate afectează modul nostru de înețelegere: că Dumnezeu este Împăratul nostru și trebuie să ne spunem Lui necondiționat.

Slujitorii bisericești din zilele noastre nu mai au autoritate, iar unii au ajuns până acolo încât își impun autoritatea, iar alții în disperarea lor au ajuns să „cerșească” autoritatea. Acest lucru se întâmplă pentru că ei au apelat la un stil de conducere comunist, sau au acceptat să fie prea relaxați și să facă lucrurile superficial pentru a umple timpul, fără a-și pierde poziția.

Trebuie să recunoaștem că trăim o criză a autorității: chemăm pe creștini la părtășie în rugăciune și te trezești cu vreo doi din două sute de membri, și aceia plictisiți; solicităm creștinilor participarea la anumite grupuri prin cântare, dacă știu că vor trebui să slujească în cadrul unui program important cu siguranță vor veni, dar dacă va fi un program normal vei ajunge să cânți singur…  Chemăm creștinii la părtășia divină de duminică, prea puțini sunt aceia care aud glasul celor ce motivează pentru a participa creștinul la pătășia bisericii din care face parte…

Cei din conducerea bisericilor fie din spațiul evanghelic, fie din spațiul ortodox nu mai au curajul și nici autoritatea ca să ia la întrebări pe vreun membru al bisericii în care slujește, pentru că se va trezi cu critici și cu replici dure pentru că trăim într-o societate în care fiecare face ce dorește…

Să nu uităm că autoritatea se câștigă!!! Cel care slujește trebuie să aibă o relație personală cu Dumnezeu, iar El îi va dărui acelui slujitor o viziune pe care o va prezenta cu pasiune și devotament, îi va dărui strategii puternice și actuale care îi va prinde pe cei care îi slujește, îi va da soluții cu o argumentare puternică la bază, astfel încât ceilalți nu-l vor putea contrazice!!!

Isus Hristos a avut o autoritate remarcabilă! Atunci când unii saduchei sau farisei încercau să-l prindă cu anumite întrebări, El prin câteva replici îi zdrobea, le distrugea orice plan, și orice strategie prin care căutau să-l aibă la mână. De asemenea, atunci când cei religioși din timpul lui Isus veneau cu anumite acuzații la adresa celor păcătoși, Isus le scotea în evidență păcatul lor care era mult mai grav, datorită fățărniciei ce-l acoperea, astfel încât acestora nu li se mai auzeau glasul acuzator.

Nu căutați să aveți autoritatea fariseilor din timpul lui Isus Hristos, ci căutați să aveți autoritatea ce-a avut-o Isus Hristos. Căutați modelul de trăire a lui Isus și nu a fariseilor. Nu căutați să vă justificați acțiunile superficiale și fățarnice, nu căutați să arătați că voi sunteți autoritatea!!! Autoritatea iese în evidență nu trebuie pusă în evidență de cel care o are. Trăiește precum Hristos și vei avea autoritate. Adu prin slujirea ta „ceva dumnezeisc”, astfel încât oamenii să te urmeze pentru că văd în tine ceva deosebit și nu pentru că le spui că „tu ești autoritatea”!!!

Necesitatea responsabilității în slujire

A fi un slujitor al lui Dumnezeu este un privilegiu, dar implică și o mare responsabilitate, responsabilitate ce n-o poți împlini decât prin harul lui Dumnezeu. Dacă o să fie doar propriile eforturi va fi o luptă superficială, dar atunci când Dumnezeu completează efortul nostru cu tot ceea ce este necesar prin harul de care avem parte parcă totul prinde viață, avem propășire și vedem rezultate!

Sunt două extreme în care mulți slujitori cad: se implică exagerat de mult și fac un efort deosebit să meargă totul bine uitând să-L implice pe Dumnezeu iar alții lasă totul în seama lui Dzeu, ei fac doar munca ce ține de amvon, de conducerea programelor restul lăsând în seama lui Dumnezeu! Ambele extreme sunt greșite: trebuie ca într-un mod armonios să se îmbine implicarea noastră în a-i sluji pe alții și binecuvântarea ce o lasă Dumnezeu: grija Sa, harul Său.

E atât de important ca să-ți împlinești lucrarea de slujitor cu responsabilitate! Dar pentru a lucra cu responsabilitate trebuie să vezi imaginea responsabilității: adică ceea ce Dumnezeu dorește să faci acolo unde te-a așezat EL și la fiecare moment al slujirii!

Roboam a ajuns într-o poziție de conducere, dar nu a luat în seamă responsabilitatea ce impică poziția pe care o are, de aceea și-a permis să ia o decizie riscantă care de fapt a dus la ruinarea și dezbinarea împărăției lui Israel: citește 1 Împărați 12:1-16 – deși ocupa o poziție de împărat prin acest eveniment se arată că nu-i era permis ca să facă ce-și dorește.

Cu atât mai mult noi, care deși trăim într-o societate democratică, ar trebui să înțelegem că poziția de slujitori a lui Dumnezeu nu ne permite să facem tot ceea ce ne dorim, ci doar ceea ce dorește Împăratul nostru!

Tragedia zilelor noastre este că pierdem prea mulți tineri pe drum…

Dorești să faci rugăciune, nu mai există entuziasmul de altădată, dorești să faci studiu biblic – deja te trezești cu vreo doi-trei creștini… Poziția pe care o ai nu-ți permite să mergi cu superficialitate înainte!!!

La întâlnirile creștinilor nu țin tiparele: dacă un anumit lucru a mers cândva, acum nu mai merge! De aceea e nevoie de ceva continuu nou și mai presus de toate, să existe originalitate. 

Biserica are nevoie de slujitori ce nu fac politică bisericească, ce nu caută să fie pe placul bătrânilor sau celor tineri, sau conducerii – ci de slujitori echilibrați!!!

Roboam nu a fost un lider echilibrat ci a fost de partea tinerilor și a avut eșec. Fii un slujitor care nu te lași influențat nici de tineri, nici de bătrâni dacă Dumnezeu dorește să faci un lucru specific care nu este în acord cu ideile acestora.

E nevoie de un echilibru în fiecare domeniu al slujirii, definește-te ca un slujitor echilibrat și încearcă să-ți păstrezi echilibrul în fiecare aspect al slujirii!

Să ne deschidă Dumnezeu ochii să vedem imaginea responsabilității, o responsabilitate care te cheamă să nu fii exagerat și nici superficial, ci să fii așa cum EL dorește să fii: acesta este echilibrul de care avem nevoie cu toții!!!